Două gemene în vârstă de un an, născute unite la nivelul capului, s-au putut uita una la celălaltă pentru prima dată după ce au fost supuse unei operaţii rare de separare.
Operaţia, care a durat 12 ore la Centrul Medical Soroka din oraşul Beer Şeva, săptămâna trecută, a durat luni de pregătire şi a inclus grefe de scalp pentru ambele fete, implicând zeci de experţi, inclusiv străini.
Gemenii se recuperează bine. „Respiră şi mănâncă singure”, a declarat Eldad Silberstein, şeful departamentului de chirurgie plastică al Soroka, pentru Channel 12.
Este prima dată când o astfel de operaţie, efectuată de numai 20 de ori în toată lumea, se efectuează în Israel.
Cu luni înainte de operaţie, pungi gonflabile din silicon au fost introduse în capul micuţelor şi periodic extinse pentru a întinde pielea, care a fost apoi folosită pentru a se închide după reconstrucţia craniilor respective.
„Spre bucuria noastră, totul a decurs aşa cum speram”, a spus Mickey Gideon, neurochirurgul şef al Soroka.