Sfânta Maria | Peste 120 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală la Mănăstirea Nicula
Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Cluj, Cătălin Uţă, a declarat, miercuri, presei, la Mănăstirea Nicula că într-un singur caz s-a impus transportul unui pacient la Spitalul din Gherla.
„Am intervenit începând de luni la Mănăstirea Nicula la peste 120 de cazuri, dintre care doar unul a avut nevoie de transport la Spitalul Gherla. A fost vorba despre un copil cunoscut epileptic care trebuia investigat şi ţinut sub supraveghere medicală. Au predominat lipotimiile, din cauza căldurii, a lipsei alimentaţiei şi medicaţiei care nu a fost administrată corespunzător, dar am avut şi reacţii alergice la înţepături de albine”, a spus Uţă.
Slujba de Liturghie oficiată, miercuri, la Mănăstirea Nicula s-a încheiat după ora 11.30.