Israelul nu pare dispus să negocieze până nu primeşte lista ostaticilor deţinuţi de Hamas

Publicat: 03 03. 2024, 21:38
Actualizat: 28 03. 2024, 15:58

„Nu există nicio delegaţie israeliană la Cairo”, a arătat Ynet, versiunea online a ziarului israelian Yedioth Ahronoth, citând oficiali israelieni fără a le da numele. „Hamas refuză să ofere răspunsuri clare şi, prin urmare, nu există niciun motiv pentru a trimite delegaţia israeliană”, a arătat publicaţia.

Washingtonul a insistat că acordul de încetare a focului este aproape de a fi încheiat şi ar trebui să fie în vigoare la timp pentru a opri luptele până la începutul Ramadanului, peste o săptămână. Dar părţile beligerante au dat puţine semne că ar fi renunţat la cererile anterioare.

După sosirea delegaţiei Hamas la Cairo, un oficial palestinian a declarat pentru Reuters că acordul „nu a fost încă încheiat”. Nu a existat niciun comentariu oficial din partea Israelului.

În cadrul negocierilor anterioare, Hamas a încercat să evite să discute despre ostatici până la stabilirea condiţiilor de eliberare a acestora.

Un oficial american a declarat sâmbătă: „Calea către o încetare a focului în acest moment este simplă. Şi există o înţelegere pe masă. Există un acord cadru”.

Israelul a fost de acord cu acest cadru şi acum depinde de Hamas să răspundă, a spus oficialul american.