ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Ioan Talpeş ne-a ”integrat” în NATO şi UE printr-o cîrtiţă a ruşilor în CIA şi un oficial NATO traficant de droguri

Balerin n-a devenit, decît într-un sens figurat: s-a învîrtit fără niciun talent prin lumea spionilor, nereuşind alte performanţe decît să se chivernisească şi să lase în urmă o ruină.

De la adolescentul rebel, la consilierul prezidenţial

După ce adolescentul Talpeş Ioan a terminat liceul la Orşova, a fost admis la Institutul de Marină, pe care, neplăcîndu-i disciplina cazonă de acolo, l-a abandonat ulterior. A fost încorporat în armată, la un batalion disciplinar din Zalău, din motive pe care doar el le cunoaşte şi după satisfacerea stagiului militar a fost admis la Facultatea de Istorie din Cluj. Iarăşi din motive necunoscute, s-a transferat la Bucureşti. A absolvit studiile în 1970, fiind încadrat la Centrul de Studii de Istorie şi Teorie Militară; în paralel, face la ”fără frecvenţă” Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu (terminată în 1980) şi devine colaborator apropiat al lui Ilie Ceauşescu la Institutul de Studii Militare.

În această calitate, a publicat în cotidianul P.C.R. ”Scînteia” nesfîrşite elogii la adresa lui Nicolae Ceauşescu. De exemplu: „Ca întotdeauna în momentele de răscruce ale istoriei moderne a neamului românesc, evenimentele ce s‑au desfăşurat sub semnul zilei de 1 Mai 1939 au purtat amprenta unei personalităţi de excepţie, care şi‑a împletit destinul cu al poporului din care făcea parte, dedicîndu‑şi întreaga viaţă slujirii şi propăşirii intereselor majore ale patriei sale – tovarăşul Nicolae Ceauşescu”.

Specialistul în ”ode” a fost numit din 1988, graţie înaltei sale protecţii, redactor‑şef la Editura Militară (avea gradul de locotenent-colonel). În toţi aceşti ani ai ”ceauşismului” tîrziu, a fost şi un colaborator apropiat al Direcţiei a IV-a de Contrainformaţii Militare, mai întîi în legătura colonelului Mihai Modoianu (căruia i-a publicat şi nişte cărţi de ”specialitate” la editură), apoi în cea a lui Gheorghe (Gigi) Grădinaru, fiul fostului şef al Miliţiei Circulaţie. Pe acesta din urmă l-a şi ”preluat” Ioan Talpeş după decembrie 1989, cînd la 1 iulie 1990 a ajuns consilier prezidenţial pe probleme militare şi de ordine publică, cu rang de prim-adjunct al Ministrului Apărării: Grădinaru a fost  trecut pe lista unor delegaţii externe, pentru a vedea cine şi ce face pe acolo, dintre aceşti delegaţi. Iar apoi l-a luat cu sine şi în Serviciul de Informaţii Externe, la comanda căruia Talpeş a fost numit în 9 aprilie 1992.

Talpeş nu a spus niciodată de unde şi pînă unde Revoluţia l-a ridicat din ”rangul” de purtător de geantă al lui Ilie Ceauşescu şi cîntător de ode fratelui Nicolae tocmai între apropiaţii ”emanatului” Iliescu. Cînd cîte cineva a insistat, a spus că a fost prezentat acestuia de Victor Atanasie Stănculescu, pentru că pe mort nu-l mai poate întreba nimeni. De fapt, cercurile de apropiaţi ”militari” ai lui Ion Iliescu erau controlate îndeaproape de doi generali din umbră, care au rămas discreţi datorită colaborării lor la fel de discrete cu GRU, informaţiile militare sovietice şi apoi ruse: Vasile Ionel şi Marin Pancea, care aveau nevoie în aparatul de la Cotroceni de o ”interfaţă” publică civilă – şi ei l-au preluat pe această funcţie pe Talpeş, drept cel mai potrivit pentru ea. În ce măsură a ajuns lîngă Ion Iliescu tot pe acest traseu întortocheat, ”via Moscova”, numai el ştie, dar nu va spune vreodată.

Politică şi spionaj. Spionaj şi afaceri.

În 9 aprilie 1992 Ioan Talpeş a fost numit prin decret prezidenţial şeful Serviciului de Informaţii Externe (fostul DIE), funcţie pe care a deţinut-o pînă în 1997, cînd a fost trimis ambasador la Sofia. După 2000, Ion Iliescu l-a readus din nou lîngă el, drept consilier prezidenţial pe probleme de Securitate naţinală. Între 2001 şi 2004, Ioan Talpeş a fost promovat şef al administraţiei prezidenţiale. Din martie 2004 pînă în octombrie 2004, a fost ministru de stat pentru coordonarea activităţilor din domeniile apărării naţionale, integrării europene şi justiţiei. Cu obişnuit-i aplomb, Talpeş spune că el ar fi autorul real al integrării noastre în NATO şi UE, că el a fost cel care a realizat ”împăcarea” istorică a lui Ion Iliescu cu Regele Mihai şi se prezintă drep un fost prieten apropiat al lui Corneliu Coposu. Acum toate acestea dau bine.

Dar să ne întoarcem în timp. După alegerile din 2004, Ioan Talpeş a fost senator independent de Caraş‑Severin: în 2005, după Congresul PSD la care Mircea Geoană a devenit preşedintele social-democraţilor, Ioan Talpeş a părăsit partidul pe listele căruia fusese ales senator încă din 2000 şi şi‑a oferit serviciile lui Traian Băsescu. Se spune că s-a dus la acesta cu o geantă burduşită cu documente ”interesante”, cu care i-a cîştigat bunăvoinţa.

În iulie 2006, Ioan Talpeş a luat politica în ”regie proprie”, anunţînd constituirea grupului de iniţiativă pentru lansarea Uniunii Populare Social‑Creştine (UPSC), partid de orientare creştin‑democrată. Primul congres al partidului înfiinţat de Talpeş a avut loc în septembrie 2006. Dar n-a avut niciun succes cu formaţiunea sa, decît parţial în judeţul natal. Am fost martor, fără să vreau, la o întîlnire a conducerii partidului, la un hotel al Hidroelectrica din Băile Herculane. Erau o mînă de oameni, care dădeau mai degrabă impresia unui cenaclu, decît a unui partid.

Ioan Talpeş a fost implicat, cît a fost consilier prezidenţial şi şef al SIE în mai multe scandaluri publice: în cazul Kurt Treptow, diplomatul american acuzat de pedofilie (acte comise într-o casă conspirativă SIE), în afacerea Matser‑Tender (privind afacerile cu bani de la cartelurile drogurilor din Columbia ale înaltului oficial NATO Jan Willem Matser, arestat şi judecat în Olanda).

N-au lipsit nici acuzaţiile privind implicarea în protejarea ”mafiei arabe” în România. La începutul anului 1997, generalul Dumitru Ciobanu, şeful Unităţii de Contraspionaj din SIE, a înaintat un raport către Preşedinţia României în care îl acuza pe fostul director al SIE Ioan Talpeş că încasase şase milioane de dolari de la Zaher Iskandarani. La fel de strînse au fost relaţiile lui Talpeş şi cu Omar Hayssam, dar despre acestea cu altă ocazie – ca şi despre afacerile lui Talpeş, în fruntea SIE. E prea mult de scris pe acest subiect…

Fostul şef SIE a avut relaţii privilegiate şi cu alte persoane controversate, precum Ovidiu Tender şi Frank Timiş. În iunie 2002, la Snagov a avut loc reuniunea şefilor de servicii secrete din ţările membre ale NATO. Toate cheltuielile au fost suportate de patru sponsori, printre care figurează Frank Timiş şi Ovidiu Tender. Cel care a comunicat presei lista sponsorilor a fost Willem Matser, directorul pentru studii avansate din cadrul Biroului Consilierului Special pentru Europa Centrală şi de Est al Secretarului General NATO, spunînd că ”respectă iniţiativa şi curajul domnului Talpeş” de a aduce aceşti sponsori.

Vasile Frank Timiş, cu dublă cetăţenie (română şi australiană), cu două condamnări pentru deţinere de heroină în Australia, a reuşit să acapareze, printr‑o complicată reţea de firme off‑shore, cel mai mare zăcămînt de aur din Europa, situat la Roşia Montană. Apariţia lui Frank Timiş ca sponsor la o reuniune NATO de rang înalt indica faptul că Ioan Talpeş, responsabil cu organizarea evenimentului respective era şi unul dintre protectorii din umbră ai lui Frank Timiş.

Ca sponsor al reuniunii NATO de la Snagov a apărut atunci şi Tender Holding, grup de firme deţinut de Ovidiu Tender împreună cu familia sa. Holdingul Tender era alcătuit din 11 firme care, la rîndul lor, includ alte firme. De exemplu, SC Nuclearmontaj (care lucrează şi pentru centrala nucleară de la Cernavodă) avea în componenţă alte 14 firme. În domeniul agricol, holdingul avea în exploatare peste 110.000 de hectare de teren. În domeniul petrolier, firma a acordat asistenţă tehnică companiilor naţionale petroliere din Irak, Iordania şi Libia. Firmele Rafo şi Carom ţineau de asemenea de imperiul lui Tender. Ovidiu Tender era şi reprezentantul Uniunii Camerelor de Comerţ şi Industrie din Kazahstan. În iunie 2002, Ovidiu Tender era şi director în firma Gabriel Resources a lui Frank Timiş. Astăzi este un fost puşcăriaş, iar de imperiul său s-a ales praful.

Finul lui Talpeş, războiul între serviciile secrete şi ”trădarea fantomelor”

La fel de controversate au fost relaţiile dintre Ioan Talpeş, Kurt Treptow şi Larry Watts. În noiembrie 2003, în presa românească a apărut un raport al lui Larry Watts, la acea dată consilier al lui Ioan Talpeş, la rîndul său consilier pe probleme de apărare al preşedintelui Ion Iliescu. Raportul, realizat în februarie 2003 pentru ”Centrul pentru Controlul Democratic al Forţelor Armate” (DCAF) şi bănuit a fi fost creat în ”laboratoarele” de la Cotroceni ataca în termeni duri serviciul de informaţii al Ministerului Administraţiei şi Internelor, fosta UM 0962 şi înainte ”doi şi-un sfert”, devenită DGIPI şi condusă de generalul Virgil Ardelean, supranumit „Vulpea”.

Raportul lui Larry Watts, intitulat ”Controlul şi supravegherea serviciilor secrete în România”, poate fi privit ca un punct de vedere inchizitorial la adresa tuturor adversarilor politici ai Cotrocenilor, printre aceştia numărîndu‑se atît guvernul Năstase, aspru criticat pentru activitatea fostei UM 0962, cît şi presa, considerată ca făcînd parte din ”categoria actorilor publici cu reacţii schizofrenice”. În acelaşi timp, documentul era un manifest anti‑Măgureanu şi o amplă încercare de cosmetizare a imaginii fostului director al SRI Radu Timofte. Unicul capitol în care autorul era cît de cît analitic se referea la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, fosta UM 0962. Larry Watts afirma că UM 0962, care a moştenit structura informativă a defunctei UM 0215, a căpătat puteri sporite prin Ordonanţa de Urgenţă 29/2001 (filaj, interceptări de convorbiri telefonice etc.) şi se supunea strict controlului guvernului, pe cînd celelalte servicii, precum SRI, SIE, SPP (Serviciul de Protecţie şi Pază), se află în subordinea CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării). Astfel, UM 0962 a scăpat controlului statului, devenind un pericol pentru democraţie şi pentru securizarea spaţiului euroatlantic.

În replică la raportul lui Watts, Virgil Ardelean, şeful de atunci al DGIPI, îi transmitea prin intermediul cotidianului ”Ziua” o scrisoare americanului Larry Watts, în care îl acuza de conspiraţie împotriva fostei UM 0962, spunînd că acesta ar fi produs de fapt o diversiune, punînd în scenă „evenimente create intenţionat cu înţelesuri diverse”. Virgil Ardelean considera că Larry Watts dorea dispariţia UM 0962 – ceea ce mai tîrziu s‑a şi realizat. Larry Watts l‑a cunoscut pe Ioan Talpeş înainte de 1989 pe filiera CIA, fiind continuatorul lui Harold James Nicholson, care a fost şeful antenei CIA în Bucureşti timp de doi ani. S‑a dovedit că Nicholson, şi el un prieten apropiat al lui Ioan Talpeş era spion dublu, furnizînd informaţii Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (Slujba Vneşnei Razvedki Rossii – SVRR), descendent al KGB.

Tocmai acestei ”cîrtiţe” a ruşior din CIA i-a furnizat Ioan Talpeş în 2002 lista tuturor ”fantomelor” (agenţii acoperiţi ai spionajului românesc) pe teritoriul Statelor Unite. Ştia, sau nu că Nicholson e omul ruşilor, şi că le predă de fapt acestora agentura României de spionaj în SUA? Oricum, a susţinut că a avut aprobarea preşedintelui Iliescu pentru acest gest, care în orice ţară este socotit unul de trădare. Iliescu a spus, auzind că ar fi dat o asemenea aprobare, citez o mărturie pe care nu o pot verifica, ”nici vorbă, dragă”.   

”Relaţii etnice” şi relaţii pedofile

Ioan Talpeş este naşul de cununie al lui Larry Watts, iar Watts este naşul lui Kurt Treptow, cel care a fost implicat în scandalul de pedofilie de la Iaşi. Ioan Talpeş îl cunoştea foarte bine şi pe Kurt Treptow încă din 1987, prin intermediul lui Ilie Ceauşescu. După ce Ioan Talpeş a ajuns şef al Serviciului de Informaţii Externe în 1992, Kurt Treptow a fost reactivat, împreună cu prietenul său Larry Watts, în serviciul SIE. Tot în 1992, Watts a devenit director al organizaţiei ”Project of Ethnic Relations”, care a primit imediat drept sediu o vilă. Vila în care a izbunit în septembrie 2002, scandalul ”Treptow”, privind implicarea acestuia în relaţii sexuale cu minori. S‑a aflat că vila unde s-au petrecut acţiunile pedofilului Kurt Treptow aparţinea Serviciului de Informaţii Externe. Oficial, în tot acest timp, Watts, care conducea  ”Project of Ethnic Relations” se ocupa de aşa-zise acţiuni culturale şi umanitare. Neoficial, s‑a ocupat de afaceri împreună cu Talpeş şi Treptow. Iar ultimul şi de pasiunea sa pentru relaţii cu băieţi, minori.

Kurt Treptow a fost acuzat şi găsit vinovat de corupere de minori şi pedofilie. În perioada septembrie‑octombrie 2002, Ioan Talpeş, susţinut din plin de Gheorghe Fulga, fostul director al SIE, s‑a arătat a fi un serios apărător al intereselor istoricului american, antepronunţîndu‑se în favoarea lui Treptow şi declarîndu‑l o ”victimă a presei”. În afară de faptul că s‑a amestecat într‑o problemă care privea exclusiv justiţia, Ioan Talpeş şi‑a exprimat neîncrederea faţă de dovezile care erau adunate pînă la acea dată de procurorii ieşeni cu privire la Kurt Treptow, spunînd că „de foarte multe ori în România s‑au făcut arestări în care pînă la urmă n‑au putut fi probate cauzele pentru care au fost arestaţi şi nici documentate”, sugerînd şi că transferul inexplicabil al cazului Treptow de la Iaşi la Bucureşti se datora ”neprofesionalismului procurorilor ieşeni”.

Dar generalul Talpeş a recunoscut într‑un interviu că Treptow îl sunase înainte de arestare, susţinînd totodată că n‑ar fi intervenit pentru transferul dosarului la Bucureşti. Ceea ce nu l-a împiedicat să declare în contextul acestor dezvăluiri, care l-au atins şi pe celălalt amic al său, Watts: ”Larry Watts este unul dintre cei mai dragi prieteni pe care îi am. Sînt onorat că am un asemenea prieten. Mai am şi alţii”.

”Prietenul” Watts era şi cel care făcuse legătura lui Talpeş cu Jan Willem Matser, oficialul NATO arestat sub acuzaţia de spălare de bani şi fals în documente. Cît dintre aceste ”lucrături”, cu oficiali NATO care implicaţi în trafic de droguri, cu cîrtiţe ale serviciilor de spionaj ruse în CIA sînt datorate ”prietenilor” lui Talpeş, cîte subalternilor săi din SIE, vom mai vedea. În orice caz, pe 12 martie 2003, Ovidiu Tender a depus o declaraţie scrisă în dosarul Matser, în care afirma că în aprilie 2002 îl contactase pe Ioan Talpeş, iar acesta îi asigurase o întîlnire cu Matser. La întîlnire, spunea Tender, participaseră Matser şi doi generali, unul de la SIE şi unul de la SRI. În acelaşi an, Tender a mai avut cîteva întîlniri cu Matser, la una dintre acestea participînd şi Adrian Năstase, care a fost încîntat de faptul că oficialul NATO spunea că voia să atragă în România investiţii de trei miliarde de dolari. Poate că ne-a ferit numai Dumnezeu, să fim dotaţi cu magazii de droguri columbiene, în loc de scut anti-rachetă!

În orice caz, ”integrarea euro-atlantică” în varianta Talpeş s-a făcut printr-o ”cîrtiţă” a ruşilor în CIA şi un oficial NATO acuzat de trafic de droguri, prin intermediul ”prietenilor” săi americani ”românizaţi” de serviciile noastre de spionaj, Treptow şi Watts. Şi aceasta nu este singura afacere păguboasă pentru România. Staţi să vedeţi ce a făcut Talpeş în fruntea Serviciului de Informaţii Externe!