Gandul
Potrivit ISU Bacău, problemele sunt între localităţile Breţcu (jud. Covasna) şi Poiana Sărată (jud. Bacău).
„Se pare că un autoturism participant la competiţia de off road s-a răsturnat în râul Oituz. În zona din care s-au făcut apelul pe 112 a ajuns echipajul SMURD Covasna, însă nu poate înainta din cauza drumului forestier greu accesibil”, au anunţat reprezentanţii ISU Bacău.
Mai multe echipaje din cadrul ISU Bacău sunt pe drum spre locul incidentului şi au fost chemaţi în sprijin şi pompieri din cadrul ISU Covasna.
Reprezentanţii Prefecturii Bacău au spus că a fost recuperat în viaţă copilotul, însă pilotul a fost găsit decedat.
Hidrologii au emis o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din Bacău.