Istoricul Neagu Djuvara, în 2014, într-un interviu pentru Gândul: CINE NU VOTEAZĂ ESTE LAŞ. De ce a devenit tineretul atât de scârbit de ţară?!

Plecat 45 de ani din România, istoricul Neagu Djuvara afirmă, într-un interviu-eveniment pentru gândul, că "este o datorie absolută să votezi, ca să-ţi dai apoi cu părerea". Îl îngrijorează, însă, tineretul care a devenit „aşa de scârbit de ţară”, încât atunci când capătă o bursă în străinătate, pleacă şi nu se mai întoarce. Crede că oamenii nu o duc mai rău ca înainte, dar că raportul între lumea politică şi omul de rând este altfel decât era pe vremuri. Ajuns la venerabila vârstă de 98 de ani, istoricul, filosoful, romancierul şi fostul diplomat Neagu Djuvara spune că va merge la vot, pentru că nu a renunţat niciodată la acest drept de când a revenit în ţară, în 1990.

În contextul alegerilor prezidenţiale din noiembrie, gândul lansează săptămâna viitoare "Vreau preşedinte", un proiect media inedit în România. Şi-ar vinde românii votul? Ar vrea să le aleagă parlamentarii preşedintele? Ar fi de acord să aibă drept de vot doar cei care au luat Bacalaureatul sau să li se retragă acest drept celor care nu au mers la alegeri până acum? Sunt doar câteva dintre întrebările la care veţi găsi răspuns pe platforma vreaupresedinte.ro, în scurtul preambul video al acestui proiect.

Neagu Djuvara: Acesta este ultimul meu interviu

Pe Neagu Djuvara l-am găsit într-o casă boierească din centrul Capitalei. Spune că e ultimul interviu pe care îl mai dă presei, deoarece ar vrea să-şi folosească timpul pe care îl mai are de trăit pentru a scrie ultimele două cărţi: una despre o iubire din adolescenţă- Sophie, iar cea de-a doua despre genealogia românilor în Balcani.

Neagu Djuvara a încercat, în interviul pentru gândul, să-i îndemne pe români să meargă întotdeuna la vot: „este un fel de laşitate de a nu participa la vot, la viaţa politică a ţării". Ieri, Dorli Blaga, fiica marelui poet, filosof şi diplomat român Lucian Blaga, vorbea despre perioada prelectorală care urmează, afirmând că va fi una "urâtă" din cauza politicienilor şi a clasei politice care "s-a degradat". În ciuda acestui fapt, Dorli Blaga a spus că va merge la vot, pentru că ştie cu siguranţă pe cine nu va vota. Interviul cu Dorli Blaga îl puteţi găsi AICI.

Întors în 1990 în România, după 45 de ani, Neagu Djuvara a fost frapat de ce a găsit. Atunci când a plecat din România, îl lăsase pe român blajin, iar ţăranul avea un stil, inclusiv vestimentar. „Am găsit un ţăran îmbrăcat a la Mao Zedong. Am găsit o altă mutră, iertaţi-mi cuvântul, pentru românii din stradă”, spune Neagu Djuvara. Cu toate că nu o duc mai rău decât pe vremea comuniştilor, românii nu sunt mulţumiţi de viaţa lor, a constatat istoricul, adăugând că acest lucru se întâmplă şi pentru că există un alt raport între clasa politică şi omul de rând. Din acest motiv, Neagu Djuvara a constatat o schimbare dramatică în mentalitatea românului: plecarea tinerilor fără a mai avea în gând să se întoarcă. „Eu câtă vreme am fost în străinătate, cu toate că sunt căsătorit cu o franţuzoaică şi mi-am făcut toate studiile în Franţa, limba franceză îmi este jumătatea, şi chiar îmi e mai uşor să scriu pe franţuzeşte decât pe româneşte, dar niciodată nu m-am gândit să mă fac franţuz”, susţine cu tărie Neagu Djuvara.

NEAGU DJUVARA, LA INTERVIURILE GÂNDUL. PRINCIPALELE IDEI:

- Despre tinereţea lui „nebună”: "În tinereţea mea, am avut simpatie pentru legiune, fericirea mea a fost că am trăit în Franţa şi, deci, eram un legionar la Paris, că dacă aş fi fost în România probabil că aş fi fost înregimentat mai bine. Tinereţea, întotdeauna, în toate ţările din lume, este cam nebună şi este excesivă, dar pe de altă parte, fără aceste excese nu s-ar face schimbarea în lume".

- Despre dreptul fundamental de a vota: "Este o datorie absolută să votezi, ca să-ţi dai apoi cu părerea. Este un fel de laşitate de a nu participa la vot, la viaţa politică a ţării"

- Despre perioada Europa Liberă: "Mă enerva faptul că aceşti americani, în care trebuia să avem încredere, pentru că altfel ne mânca ursul de la Răsărit, hotărau ce e bine să spui pentru ţară".

- Despre cum s-a schimbat „la faţă” românul după 50 de ani de comunism: "Am găsit un ţăran îmbrăcat a la Mao Zedong. Am găsit o altă mutră, iertaţi-mi cuvântul, pentru românii din stradă. Acum se bea de zece ori mai mult decât în vremea copilăriei mele. E intrată în sânge o mică necinste materială, asta cred că era foarte obişnuită la românul de rând".

- "Dacă l-aţi vota preşedinte pe moş Neagu Djuvara, a doua zi îl numeşte prim ministru pe Mihai Răzvan Ungureanu".

- "Cu sintagma 'mândri că suntem români ne întoarcem la epoca legionară, e un anacronism într-o epocă în care încercăm să nu mai fim atât de naţionalişti fiecare, ci să fim europeni şi să ne înţelegem cu vecinii noştri europeni".

- "Şi în România, dacă ar fi revenit regalitatea am fi avut mai multă pace, mai multă linişte".

- "Un al treilea război mondial este inimaginabil, atâta vreme cât avem o putere americană atât de colosală. Absolut, România nu are de ce să se teamă. Sunt instalate baze americane în România, sunt instalate la graniţa dintre Polonia şi Rusia, în ţările baltice. Dată fiind puterea americană generală nu ne mai putem teme de absolut nimic".

CITIŢI AICI INTERVIUL PE LARG:

Domnule Neagu Djuvara, aţi trecut prin două războaie mondiale, aţi trăit perioada Războiului Rece, cum aţi găsit România după ce v-aţi întors în 1990, după 45 de ani de pribegie?

Mi-am exprimat părerea asta în cartea care se numeşte ”Amintiri din pribegie”. Întâmplarea, cu totul nefirească, a făcut că am lipsit din ţară 45 de ani, plecând întâmplător să fiu curier la Stockholm. Chiar în ziua de 23 de august 1944 s-a întâmplat să fiu numit în post de noul guvern în care aveam prieteni. Primele guverne de după 1944 au fost guverne încă liberale timp de câteva luni de zile. Şi în orice caz, chiar când au început să preia puterea majoritar în guvern, comuniştii l-au lăsat la Externe, timp de trei ani, pe Tătărăscu (Gheorghe Tătărăscu, fost prim-ministru şi ministru de Externe al României n.r.). Era totuşi un liberal, şi care cunoştea familia Djuvara şi pe mine personal de ani de zile. Deci, el nu s-a atins de mine ca secretar de legaţie, că nu aveam amabasadă pe vremea aceea. Şi aşa se face că am rămas la Stockholm în post, reprezentând deci România, dar o Românie care încetul cu încetul devenea guvernată de comunişti. Câtă vreme a fost Tătărăscu la putere nu m-a schimbat. Şi când el a căzut de la putere, nu ştiu dacă era chiar Ana Pauker sau altcineva intermediar în perioada Tătărăscu şi perioada Ana Pauker,  am fost rechemat în septembrie 1947. Ştiind cum au evoluat lucrurile în România, nu am vrut să mă întorc şi am plecat în Franţa, cu toate riscurile pe care le aveam. În Franţa, cu toate că aveam ceva familie, pentru că sunt căsătorit cu o franţuzoaică, am avut dificultăţi de instalare. Franceziii nu m-ar fi întreţinut din punct de vedere financiar, aveau şi ei problemele lor, au avut mai mulţi morţi în război. Socrul meu era de 30 şi ceva de ani în Indochina şi nu mai ştiau nimic de el.  Din fericire, au început să mă angajeze cei de la Radio Europa Liberă, care erau la Munchen. Mai întâi de la Paris, şi apoi, timp de un an şi jumătate, am lucrat la Europa Liberă la Munchen. Spun acum pentru publicul nostru, că nu m-am simţit bine, ca să spun aşa, fiindcă, totuşi, era un organism unde amicii noştri americani ne dădeau directive. Îmi aduc aminte că directorul, Noel Bernard, mă considerase imediat un fel de prim asistent al lui. Şi mă lua în fiecare zi dimineaţa, înainte să începem emisiunile, la tânărul american reprezentant al comitetului Free Europe. Vă spun că mă enerva faptul că aceşti americani, în care trebuia să avem încredere, pentru că altfel ne mânca ursul de la Răsărit, hotărau ce e bine să spui pentru ţară, şi pofta mea de a spune ce aveam pe suflet era inhibată.

Ce aţi fi vrut să spuneţi şi nu vă lăsau?

Altfel vorbeşti liber, mai cu violenţă împotriva ocupantului unei ţări, şi asta nu le convenea americanilor, ei voiau să vorbeşti mai molcom despre ostilitatea  faţă de sovietici.

Şi cum aţi găsit România când v-aţi întors?

Cu toţi anii de la Paris, Stockholm, apoi am fost la Munchen un an şi jumătate, am lipsit 45 de ani din ţară, până m-am întors după căderea lui Ceauşescu. Am venit imediat, în prima lună, dar am fost absolut stupefiat de schimbarea pe care o suferise România, adică românul. Ştiam că noi aveam o străveche putere de a pleca capul şi aluneca peste noi, ca peste muşama, dar nu era cazul. Muşamaua aia fusese penetrată până în adâncuri. Am găsit oamenii foarte schimbaţi.

După 45 de ani de comunism, românii de la ţară au devenit umflaţi de alcool

Acum la 25 de ani de la Revoluţie s-au mai schimbat oamenii? Cum îi vedeţi pe români?

E greu să-ţi dai cu părerea despre cum evoluează lucrurile în ţara în care trăieşti chiar tu. M-am obişnuit. Oarecum, urmăresc evenimentele zi de zi la televiziune. Prima mea impresie când am venit după cei 45 de ani de comunism este absolut catastrofală. Adică, am găsit ceea ce n-aş fi crezut, şi anume că se schimbase omul, românul. E foarte ciudat cum s-au schimbat lucrurile, în 45 de ani de regim foarte străin, în comportamentul tradiţional al românului, care în general era destul de blajin, a ştiut să plece capul când trebuie, dar l-a ridicat iarăşi când trebuie. Toată istoria noastră dovedeşte asta încă de la Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, dar apoi vreo două veacuri în timpul epocii fanariote am cam luat obiceiul să nu reacţionăm.

Deci asta era imaginea care o aveam despre români. Şi când am venit în ţară, am găsit ţăranul, pe care îl cunoşteam din copilărie, complet schimbat, şi chiar când făceam studii în Franţa şi veneam în România patru luni de vacanţă şi stăteam la ţară, ţăranul mai întâi fiziceşte era slab, era îmbrăcat într-o haină românească, o cămaşă albă cu dantelă. Avea un stil.

Şi acum?

Am găsit un ţăran îmbrăcat a la Mao Zedong. Am găsit o altă mutră, iertaţi-mi cuvântul, pentru românii din stradă. Acum se bea de zece ori mai mult decât în vremea copilăriei mele, asta e dovedit statistic. Şi majoritatea celor de la ţară sunt umflaţi de alcool, pe cuvântul meu. S-a schimbat efectiv fizionomia.

Din cauza alcoolului sau există altă cauză?

Din cauza alcoolului. Şi pe de altă parte, oamenii nu mai sunt mulţumiţi de viaţă.

Oamenii nu sunt mulţumiţi de viaţă şi din cauza tranziţiei ăsteia care ţine de 25 de ani şi nu le aduce ceva bun.

Da, dar nu poţi să spui că e mai rău ca înainte. Nu e mai rău ca înainte din punct de vedere economic, oamenii nu o duc mai rău ca înainte. E un alt raport între lumea politică şi omul de rând decât era pe vremuri.

Anul acesta vom avea alegeri prezidenţiale, românii ies la vot. Dumneavoastră când aţi votat prima dată?

Am votat de câte ori am putut. În străinătate nu votam, bineînţeles. Dar de când m-am întors în ţară, imediat după 1990, am participat la toate voturile.

Da, dar în tinereţe, când aţi votat prima dată ?

Să nu uitaţi un lucru, că am avut regimuri dictatoriale, chiar dacă erau mai puţin dure decât regimul comunist. Şi în regimul Regelui Carol al II-lea nu prea se făceau alegeri, sau când se făceau alegeri trebuia să alegi cum vrea guvernul regelui. Şi atunci, pur şi simplu m-am abţinut de la vot. Asta e o mărturisire de care nu m-am ferit niciodată: aveam simpatii legionare.  Şi, prin urmare, antipatizam guvernul Tătărăscu care era antilegionar. Acum îmi dau seama că legionarii erau nebuni şi că ar fi fost o calamitate dacă legionarii preluau puterea şi s-ar fi aliat cu Germania şi cu Italia, dar ştiţi cum e tineretul.

În tinereţea mea, am avut simpatie pentru legiune, fericirea mea a fost că am trăit în Franţa şi, deci, eram un legionar la Paris, că dacă aş fi fost în România probabil că aş fi fost înregimentat mai bine.

Cum v-aţi lăsat de legionarism?

Tinereţea, întotdeauna, în toate ţările din lume, este cam nebună şi este excesivă, dar pe de altă parte, fără aceste excese nu s-ar face schimbarea în lume. În 1930-1940, tinerii aceia care au dărâmat vechiul regim au fost consideraţi ca nişte revoluţionari. Aşa eram şi noi în tinereţe.

Sunt foarte mulţi români, în special tineri, care spun că sunt dezamăgiţi de clasa politică şi nu ies la vot. Ce le-aţi spune acestora?

Sunt două lucruri pe care le spun, de câte ori apuc să vorbesc în public. După părerea mea este o datorie absolută să votezi, ca să-ţi dai apoi cu părerea. Mai cu seamă dacă eşti un om moderat, ieşi la vot ca să nu permiţi extremelor, ori de stânga, ori de dreapta, nu importă, să ia puterea. Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este că tineretul este, iertaţi-mi cuvântul, aşa de scârbit de ţară, că tinerii de îndată ce capătă o bursă în străinătate pleacă şi nu se mai întorc.

"Că să pot călători în Grecia, în Iugoslavia, pentru lucrările mele de istorie, m-am făcut francez la începutul anului când m-am întors în România"

Nu se întâmpla aşa şi între cele două războie mondiale, când plecai la studii în Franţa, în Germania?

Deloc. Atunci te duceai să faci studii în străinătate şi te întorceai în ţară. Nici vorbă să pleci din România. Şi asta de generaţii.

Ce spune acest lucru despre societatea românescă?

Faptul că acum  tinerii pleacă fără gânduri de întoarcere este o schimbare dramatică în mentalitatea românului de veacuri. Exista chiar o vorbă: „fie pâinea cât de rea, tot mai bine în ţara mea”. Asta era o vorbă de secole în mintea românului.

Acum nu mai există. Dimpotrivă, tinerii când apucă să plece nu se mai întorc. Or, asta este pentru mine absolut dramatic. Cei mai buni din ţară, care apucă să plece în Germania, Franţa sau America nu se mai întorc.

Să vă spun ceva. Eu câtă vreme am fost în străinătate, cu toate că sunt căsătorit cu o franţuzoaică şi mi-am făcut toate studiile în Franţa, limba franceză îmi este jumătatea, şi chiar îmi e mai uşor să scriu pe franţuzeşte decât pe româneşte, dar niciodată nu m-am gândit să mă fac franţuz.

Nu aveţi cetăţenia franceză?

Am luat-o când m-am întors în România, în 1990. Carevasăzică, am stat 45 de ani în exil fără să vreau să fiu cetăţean francez. Şi era o povară pentru că n-aveam paşaport valabil. Şi când m-am făcut francez, când m-am întors în România, voiam să călătoresc, pentru a scrie istoria Balcanilor, în Iugoslavia, în Albania, unde nu puteam să călătoresc cu un titlu de călătorie, se chema titlu de voiaj, dat de la Geneva. Nu era un paşaport acceptat de toată lumea. Era un paşaport de clasa a doua, ca să zic aşa.  Şi atunci, ca să pot călători în Grecia, în Iugoslavia, pentru lucrările mele de istorie, m-am făcut francez la începutul anului când m-am întors în România.

Este un semn de laşitate faptul că românii nu merg la vot? Putem spune astfel?

Eu îi sfătuiesc să meargă întotdeuna la vot, că este un fel de laşitate de a nu participa la vot, la viaţa politică a ţării.

Cum era viaţa politică înainte de comunişti? Nu ştiu dacă o putem compara cu ceea ce se întâmplă acum, dar erau tot aşa certuri, erau dezbateri, aveau proiecte?

Sunt chestii care nu se mai pot compara. S-au schimbat lucrurile aşa demult, aşa de tare. În viaţa publică de acum 60-70 de ani, când eram eu tânăr, viaţa politică era aşa niţel lăturalnică. Nici nu te simţeai obligat să votezi pentru unul sau pentru altul. Mai cu seamană, cum v-am spus adineauri, am avut simpatii pentru legionari în tinereţe, şi prin urmare, nu m-am dus la vot pentru ca să nu votez liberali sau ţărănişti sau averescani.

Se furau şi atunci voturi?

În copilăria mea, am văzut nişte scene cu bătăuşi la Sinaia. Am asistat la nişte chestii cu bătăuşi plătiţi de cutare partid pentru a fura voturi. Dar erau incidente lăturalnice, era ceva secundar.

După ce v-aţi întors în România, aţi văzut că există o mare problemă cu corupţia. De ce credeţi că suntem aşa de corupţi? Tot timpul am fost aşa de corupţi?

Să ştiţi că o anumită necinste materială este destul de tradiţională la noi. E şi o vorbă: fură oul de sub coţofană, adică şmecheria. Chiar la ţară, pentru că am trăit mult timp la ţară, se furau unii pe alţii. E intrată în sânge o mică necinste materială, asta cred că era foarte obişnuită la românul de rând.

Dar în clasa de sus nu prea era obişnuită. În clasa politică, lumea era destul de corectă. Vorbim de clasa politică care la origini, în veacul al XIX-lea şi începutul veacului al XX-lea, era constituită în mare parte din rămăşitele boierimii române. Erau mult mai puţin corupţi. În timpul copilăriei mele, aproape că nu am auzit de scandaluri, decât aşa că a fost un scandal cu Skoda. Erau foarte puţine scandaluri. Dar nu se vorbea de corupţie aproape deloc.

CITIŢI AICI CONTINUAREA