„Îi transmitem domnului ministru că şi dacă 5 la sută dintre cadrele didactice nu participă, bacul nu se poate da. Nu cred că este adevărat procentul avansat de ministru„, a spus Isvoranu.
Liderul sindical a precizat că este posibil să fie şi şcoli unde profesorii vor merge la examen, dar totuşi vor fi destul de mulţi cei care nu vor participa la proba examenului de bacalaureat programată pentru luni.
„Să nu se împăuneze domnul ministru că o să vină profesorii la bacalaureat, îi reamintim că urmează blocarea anului şcolar„, a adăugat Isvoranu.
Proba de de competenţe lingvistic a bacalaureatului, programată pentru perioada 31 mai – 4 iunie, se va organiza conform graficului stabilit, 77 la sută dintre cadrele didactice anunţând că vor participa la examen, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.