Prima pagină » Social » Un tânăr din Tulcea a tras cu un pistol cu bile într-o fată şi un băiat. Cei doi au fost transportaţi la spital

Un tânăr din Tulcea a tras cu un pistol cu bile într-o fată şi un băiat. Cei doi au fost transportaţi la spital

Un tânăr din Tulcea a tras cu un pistol cu bile într-o fată şi un băiat. Cei doi au fost transportaţi la spital
Cosmin Pirv
31 mai 2021, 10:01, Social

Potrivit IPJ Tulcea, incidentul a avut loc pe raza localităţii Satu-Nou.

Din primele verificări, a reieşit că un tânăr de 19 ani din Satu-Nou ar fi tras cu un pistol de tip Air Soft, cu bile din ceramică, în direcţia a doi tineri, respectiv o fată de 18 ani şi un băiat de 17 ani, provocându-le leziuni la nivelul feţei şi capului.

Cei doi răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru loviri sau alte violenţe şi continuă cercetările pentru stabilirea circumstanţelor producerii incidentului.