Prima pagină » Social » Şcolile din Anglia nu îi sperie pe elevi cu reguli anti-COVID. Nu se poartă mască în timpul orelor

Şcolile din Anglia nu îi sperie pe elevi cu reguli anti-COVID. Nu se poartă mască în timpul orelor

 Şcolile din Anglia nu îi sperie pe elevi cu reguli anti-COVID. Nu se poartă mască în timpul orelor
Marina Dinu
06 sept. 2020, 14:57, Social

Autorităţile de la noi încă bâjbâie în ceea ce priveşte întoarcerea la şcoală. În Marea Britanie, părinţii au fost anunţaţi încă de la sfârşitul anului trecut ce reguli trebuie să respecte elevii.

Adina este o româncă stabilită în nord-vestul Angliei de şase ani. Este profesoară de matematică şi are doi copii, la şcoli diferite. Aşa interacţionează cu trei şcoli din oraşul în care trăieşte. Ea spune că, la nivel guvernamental, s-a luat decizia ca părinţii şi profesorii să nu pună presiune pe cei mici şi să nu îi sperie cu măsuri stricte.

Copiii reprezintă doar unu la sută din cazurile de coronavirus confirmate în primul val de infectări din Anglia. 

Se pune foarte mult accent pe această sănătate emoţională, sănătate mentală, încercăm cu toţii şi asta facem noi, ca şi colectiv profesoral, să îi facem pe copii să se simtă încontinuu în siguranţă şi să se apropie cât mai mult de normalitate.  Nu se poartă mască în timpul orelor, copiii interacţionează în cadrul anului lor de studii, nu se pune problema distanţării sociale. Părinţii au fost anunţaţi încă de la sfârşitul anului şcolar trecut, printr-o scrisoare. Părinţii au fost familiarizaţi cu toate aceste reguli, deci ei au ştiut că şcoala urmează să se desfăşoare într-un alt mod,” spune Adina Tulbure, profesoară în Anglia.