Potrivit Biroului de Presă al Judecătoriei Alba Iulia, instanţa a acceptat propunerea de arestare preventivă făcută de procurori şi a emis pe numele cetăţeanului italian Giovanni Granieri mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Decizia poate fi atacată cu recurs.
Cetăţeanul italian Giovanni Granieri, în vârstă de 35 de ani, este principalul suspect în cazul jafului care a avut loc duminică la o casă de schimb valutar aflată în centrul municipiului Alba Iulia, în apropierea unor instituţii importante, precum Direcţia de Finanţe. Bărbatul a fost identificat şi reţinut de poliţişti duminică, la mai multe ore de la comiterea jafului, în localitatea Abrud.
El este acuzat că, duminică dimineaţă, ar fi atacat-o cu un spray paralizant pe casiera casei de schimb valutar, profitând de faptul că femeia ieşise din unitate. Italianul a pătruns apoi în ghişeu, de unde a sustras suma de 5.540 euro şi 400 de lei.
Italianul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, însă mai are la activ şi alte fapte penale comise în România.
Bărbatul era rezident în Abrud, nu avea ocupaţie şi este cercetat şi pentru tentativă de omor, având interdicţia de a părăsi ţara.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Alba, Iulia Haţegan, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că italianul a fost implicat, în 2008, într-o altercaţie în oraşul Zlatna, în timpul căreia a înjunghiat un bărbat şi pe fiul acestuia. Giovanni Granieri a fost arestat preventiv, dar apoi a fost eliberat, primind interdicţia de a părăsi ţara.
Ulterior bărbatul a furat un autoturism din judeţul Alba şi a fugit în Italia, de unde i-a sunat pe proprietarii maşinii pentru a le cere o sumă de bani pentru a le-o înapoia. Bărbatul a fost prins de autorităţile italiene şi trimis în România pentru a fi judecat.