- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ITM Bucureşti a interzis folosirea macaralei care a căzut peste trei maşini, pe Şoseaua Mihai Bravu
Inspectorii de muncă de la ITM Bucureşti au început o anchetă în cazul accidentului produs, sâmbătă, pe Şoseaua Mihai Bravu, după primele verificări dispunând interzicerea utilizării în continuare a macaralei al cărei braţ a căzut peste trei maşini aflate în curtea unei reprezentanţe auto.
Accidentul s-a produs sâmbătă după-amiază, pe şantierul viitorului pasaj suprateran Mihai Bravu - Calea Văcăreşti din Capitală.
Braţul macaralei, care era folosită la lucrările pentru viitorul pasaj, s-a desprins, iar în cădere a rupt gardul unei benzinării aflate în apropiere. O parte a structurii metalice a căzut peste trei maşini ce erau parcate în curtea reprezentanţei auto, nicio persoană nefiind rănită.
Inspectorii de muncă de la ITM Bucureşti au mers la locul accidentului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acesta.
Inspectorul şef de la ITM Bucureşti, Constantin Bujor, a declarat, pentru MEDIAFAX că, după primele verificări, echipa de control a dispus interzicerea utilizării în continuare a macalei.
Echipa de control de la ITM Bucureşti verifică din ce cauza s-a desprins braţul macaralei şi dacă pe şantier erau respectate normele privind sănătatea şi securitatea în mună.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, reprezentanţii constructorului, firma Romstrade, nu au putut fi contactaţi pentru a prezenta un punct de vedere privind acest accident.
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru construcţia pasajului suprateran companiei Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache. Contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor a fost atribuit la începutul lunii decembrie a anului trecut, potrivit unui anunţ al instituţiei.
Proiectul a fost estimat iniţial la 99,4 milioane lei, fără TVA, iar autoritatea contractantă a primit trei oferte pentru realizarea lucrărilor. Romstrade, înregistrată în comuna Adunaţii Copăceni din judeţul Giurgiu, este parte a unui grup controlat de Nelu Iordache, care mai include companiile Blue Air, Direct Aero Services, Blue Aero şi La Moşie.
Pasajul este prevăzut a fi realizat suprateran pe relaţia Şoseaua Mihai Bravu - artera propusă la limita estică a Parcului Tineretului, pentru închiderea inelului principal de circulaţie al municipiului Bucureşti, ca legătură directă dintre Şoseaua Mihai Bravu şi intersecţia Şoseaua Olteniţei cu Bulevardul Constantin Brâncoveanu.
Prefectura Capitalei anunţa, miercuri, că Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea prin care prefectul Mihai Cristian Atănăsoaei a solicitat anularea a două autorizaţii de construcţie emise de primarul general privind construcţia a două pasaje rutiere pe direcţia Şoseaua Mihai Bravu - Calea Văcăreştilor, pe motiv că acestea nu au avut la bază un Plan Urbanistic Zonal, acesta fiind aprobat ulterior de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în aprilie.
Primăria Capitalei poate face recurs în termen de 15 zile de la data pronunţării sentinţei.
În replică, municipalitatea a susţinut că acţiunea Prefecturii Capitalei privind anularea în justiţie a autorizaţiilor pentru pasajul Mihai Bravu - Calea Văcăreşti a rămas fără obiect din aprilie, când CGMB a aprobat PUZ-ul şi autorizaţia de construcţie emisă legal.
Primăria Capitalei preciza că obiectivul de investiţii Pasajul rutier Şoseaua Mihai Bravu - Calea Văcăreşti are PUZ aprobat de CGMB în 28 aprilie şi autorizaţie de construcţie legal emisă şi valabilă nr. 142/16.05.2011.
Prefectul Capitalei a contestat în instanţă, în 21 ianuarie, autorizaţia de construcţie emisă în decembrie 2010 de primarul general pentru construcţia pasajului, pe motiv că actul nu are la bază o documentaţie de urbanism şi nici nu se justifică situaţia de urgenţă.
Prefectura a fost sesizată de Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bucureşti - Ilfov, în urma unui control, cu privire la faptul că autorizaţia a fost emisă cu încălcarea unor prevederi legale.
Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, preciza, în aprilie, că după ce PUZ-ul pentru pasajul Mihai Bravu-Splaiul Unirii va fi supus votului în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, acţiunea înaintată în instanţă pentru contestarea autorizaţiei de constucţie va rămâne fără obiect.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Ghinea, apel către alegătorii PSD: Nu o veţi duce mai bine cu un ţăcănit care aruncă ţara în haos
-
Franţa dă semnale că ar putea ignora mandatul de arestare al CPI pentru Netanyahu
-
Încetarea focului Israel-Hezbollah a intrat în vigoare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO