ITM: Gestul lui Adrian Sobaru a fost o acţiune voită, ar putea să nu fie accident de muncă

O comisie mixtă, formată din reprezentanţi ai TVR şi ai Camerei Deputaţilor, efectuează cercetarea în cazul Adrian Sobaru, însă incidentul ar putea să nu intre în categoria accidentelor de muncă, deoarece a fost o acţiune voită, a declarat miercuri, directorul ITM Bucureşti, Constantin Bujor.

Urmărește
102 afișări
Imaginea articolului ITM: Gestul lui Adrian Sobaru a fost o acţiune voită, ar putea să nu fie accident de muncă

ITM: Gestul lui Adrian Sobaru a fost o acţiune voită, ar putea să nu fie accident de muncă (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Directorul general de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a precizat, pentru MEDIAFAX, că din comisia care cercetează incidental de la Palatul Parlamentului fac parte reprezentanţi ai TVR, angajatorul lui Adrian Sobaru, şi ai Camerei Deputaţilor, locul unde s-a produs incidentul.

"ITM, potrivit Legii 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, doar va aviza dosarul de cercetare întocmit de comisia mixtă", a declarat Constantin Bujor.

El a precizat că, potrivit legii, ancheta ar trebui finalizată în zece zile lucrătoare, existând însă şi posibilitatea de prelungire, mai ales că în cazul de faţă este necesară o declaraţie scrisă din partea lui Adrian Sobaru iar acesta este în imposibilitatea de a scrie.

Directorul general de la ITM Bucureşti a adăugat că accidental ar putea să nu facă parte din categoria accidentelor de muncă deoarece a fost o acţiune voită, cu elemente de sinucidere, iar evenimentul ar putea fi cercetat în afara muncii.

"Caracterul incidentului va fi stabilit după ce comisia analizează toate elementele", a mai spus Constantin Bujor.

Adrian Sobaru este operat, miercuri, de o echipă de medici neurochirurgi şi chirurgi buco - maxilo - faciali, starea de sănătate a electricianului TVR fiind stabilă.

Adrian Sobaru are fracturi la nivelul oaselor frontale, a nasului şi a globilor oculari, însă nu are nicio leziune care să îi pună în pericol viaţa, declara, joi, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Cătălin Cârstoiu.

De asemenea, Cârstoiu spunea că echipa de la SUUB se ocupă doar de partea medicală, motivaţia tentativei de sinucidere urmând să fie explicată de Adrian Sobaru şi de psihologi.

Managerul adăuga că orice tentativă suicidară are şi o componentă psihologică, iar aceasta va fi abordată de specialişti.

Sobaru ar putea fi externat săptămâna viitoare.

Adrian Sobaru, angajat al TVR, s-a aruncat de la balconul Parlamentului în semn de protest, el strigând: "Boc, aţi luat drepturile copiilor". Sobaru a căzut de la o distanţă de cinci metri peste unul dintre pupitrele sălii de plen, pe care l-a şi rupt.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici