Comandantul Poliţiei Panciu şi-a dat demisia şi a plecat în Congo

Publicat: 27 11. 2007, 12:38
Actualizat: 05 11. 2012, 16:17

"Comisarul-şef Marius Nedelcu a plecat într-o altă misiune în Congo. Aşa se întâmplă de fiecare dată cu toţi cei care au luat parte la misiuni în afara ţării. Nu am putut spune nu pentru că a fost decizia sa. El a anunţat conducerea, astfel că, potrivit procedurilor, funcţia de comandant al Poliţiei Panciu a fost scoasă la concurs", a declarat inspectorul-şef Viorel Şerbănoiu, comandantul IPJ Vrancea.

Ofiţerul Marius Nedelcu nu pleacă pentru prima oară într-o astfel de misiune în afara ţării. Sub egida ONU, acesta s-a aflat în Bosnia Herţegovina, din luna iunie 1998 şi până în decembrie 1999. Din august 2003 până în august 2005, el a făcut parte dintr-o misiune a Organizaţiei Naţiunilor Unite în Congo – unde a fost numit adjunctul şefului de sector în regiunea Ituri-Bunia. Ultima misiune, din iulie şi până în noiembrie 2006, a fost cea în cadrul Poliţiei Uniunii Europene (EUPOL), la Kinshasa, tot în Republica Congo.

"Congo deţine locul I în lume în privinţa minelor de aur şi de diamante, pentru ca la capitolul resurse minerale să fie a doua ţară, după Rusia. Media de viaţă aici (în Congo) este de 40 ani. Viaţa umană nu valorează nimic. Mai mult contează viaţa unui animal. De la 7 ani, copiii sunt răpiţi din sate de grupările rebele. Femeile sunt omorâte, iar copiii sunt educaţi în spiritul războiului, devin copii-soldaţi. Am avut un caz în care un puşti de 9 ani a omorât 20 de persoane. Aici am văzut cum s-a masacrat un sat întreg, 150 de persoane fiind omorâte în timp ce bărbaţii erau plecaţi la muncă", a spus comisarul-şef Marius Nedelcu.

Singurul care şi-a depus candidatura pentru funcţia de comandant la Poliţia Panciu este comisarul Neculai Brăileanu, fostul comandant al Poliţiei Odobeşti.