Jaf armat la un cazinou din Călăraşi. Hoţii au fugit cu 15.000 de lei.

Două persoane cu cagule pe faţă şi înarmate cu câte un pistol au pătruns, duminică noapte, într-un cazinou din Călăraşi şi, după ce i-au ameninţat pe paznic şi pe gestionară, au luat suma de 15.000 de lei, apoi au fugit, fără ca poliţistul comunitar aflat în zonă să încerce să le oprească.

Urmărește
59 afișări
Imaginea articolului Jaf armat la un cazinou din Călăraşi. Hoţii au fugit cu 15.000 de lei.

Jaf armat la un cazinou din Călăraşi. Hoţii au fugit cu 15.000 de lei. (Imagine arhivă: Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, inspector Ramona Tudor, oamenii legii au fost sesizaţi, luni, la ora 03.39, de către un agent de pază al cazinoului din municipiul Călăraşi că doi bărbaţi cu cagule pe faţă şi înarmaţi cu pistoale au reuşit să fure suma de 15.000 de lei, reprezentând încasările unităţii.

"Echipa care a mers la faţa locului a stabilit, în urma declaraţiilor agentului de pază, în vârstă de 24 de ani şi ale gestionarei, o tânără de 21 de ani, că în jurul orei 03.35 cele două persoane, care purtau cagule şi mănuşi negre, fiecare având asupra sa câte un pistol, au pătruns în sala în care funcţionau aparatele de joc electronice şi ruleta. Prin ameninţarea agentului de pază şi a gestionarei, au sustras suma de 15.000 lei, pe care gestionara o avea în casa de marcat", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Călăraşi.

Conform sursei citate, la aproximativ zece metri de uşa de acces în cazinou se află un punct de pază în care executa serviciul de pază un agent de poliţie comunitară, care le-a văzut pe cele două persoane cu cagule în momentul în care au fugit, însă nu a avut nicio reacţie.

"S-a luat măsura înştiinţării Primăriei municipiului Călăraşi cu privire la atitudinea agentului comunitar pentru luarea măsurilor corespunzătoare şi prelucrarea cazului cu întreg efectivul pentru a se evita pe viitor un astfel de comportament", a mai precizat inspector Ramona Tudor.

Primele rezultate ale anchetei arată ca sala de jocuri este prevăzută cu sistem de supraveghere video atât în interior, cât şi exterior, însă acesta nu funcţiona.

La ultimul control făcut de poliţişti la acest cazinou, în 10 mai, au fost descoperite mai multe nereguli, fiind făcute recomandări pentru remedierea acestora. Întrucât problemele nu au fost rezolvate, în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru neglijenţă în serviciu.

De asemenea, incidentul a fost favorizat şi de faptul că gestionara, contrar procedurii care stipula închiderea cazinoului la efectuarea schimbului de tură şi ridicarea banilor din aparatele electronice de joc, a ridicat sumele în intervalul orar 03.00-03.15 şi le-a pus în casa de marcat fără a lua măsuri de asigurare a acestora.

Acesta este cel de-al şaselea jaf petrecut în România în ultimele zile. Primul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, la o farmacie din zona centrală a municipiului Timişoara, unde un bărbat care a pulverizat în incintă spray lacrimogen a reuşit să fure banii din încasări.

Cel de-al doilea jaf a fost comis, în aceeaşi noapte, la Primăria din Bălţaţi, judeţul Iaşi, de doi bărbaţi care l-au imobilizat pe paznic şi au distrus sistemul de închidere al casei de valori, furând din instituţie 40.000 de lei.

Tot în noaptea de joi spre vineri, persoane mascate au jefuit, la interval de câteva ore, o sală de jocuri din Mangalia şi o staţie de carburanţi din localitatea constănţeană Lazu, în ambele cazuri personalul fiind ameninţat cu pistoale, însă în cazul jafului din Lazu arma fiind de jucărie.

Vineri, doi bărbaţi cu feţele acoperite au intrat într-o unitate bancară din Arad şi au ameninţat-o pe casieră, fugind apoi cu o sumă de bani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici