Prima pagină » Social » Jaf de proporţii, eşuat în Chile. Mai mulţi bărbaţi înarmaţi au încercat să fure 32 de milioane de dolari de pe un aeroport

Jaf de proporţii, eşuat în Chile. Mai mulţi bărbaţi înarmaţi au încercat să fure 32 de milioane de dolari de pe un aeroport

Jaf de proporţii, eşuat în Chile. Mai mulţi bărbaţi înarmaţi au încercat să fure 32 de milioane de dolari de pe un aeroport
Alexandru Gologan
09 mart. 2023, 05:10, Social

Aproximativ 10 tâlhari puternic înarmaţi au reuşit să păcălească măsurile de securitate pentru a ajunge pe pista Aeroportului Internaţional Arturo Merino Benítez, din Santiago, unde un avion al companiei aeriene Latam avea la bord 32,5 milioane de dolari în numerar. Banii urmau să fie transferaţi într-o maşină blindată la momentul jafului.

A urmat un schimb de focuri între hoţi şi agenţii de securitate ai aeroportului. Un atacator şi un agent de securitate au murit în urma confruntării.

Ceilalţi tâlhari au fugit. Ulterior, în apropiere au fost găsite două vehicule arse.

Nu este prima dată când aeroportul din capitala Chile a fost vizat. În 2020, hoţii au furat aproximativ 15 milioane de dolari dintr-un depozit din aeroport, la şase ani după un furt similar de 10 milioane de dolari.