Video Jaf la un magazin de bijuterii din Oradea
Poliţiştii bihoreni caută un bărbat care a furat, marţi dimineaţa, mai multe articole dintr-un magazin de bijuterii din centrul municipiului Oradea, a strâns-o pe vânzătoare de gât şi a fugit.
Incidentul s-a petrecut în jurul orelor 9,00, la puţin timp după ce unitatea fusese deschisă.
“Vânzătoarea ne-a declarat că bărbatul a tot plimbat-o prin magazin rugând-o să-i arate mai multe bijuterii şi, când aceasta s-a întors cu spatele, a strâns-o de gât, a furat şi a fugit”, a declarat comisarul-şef Adrian Bucur, adjunctul şefului Poliţiei municipiului Oradea.
Potrivit aceloraşi surse, vânzătoarea a leşinat şi a suferit o hemoragie nazală. Şi-a revenit însă în circa o jumătate de oră şi a refuzat internarea în spital.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
“Tâlharul ori a fost prea disperat să fure bijuteriile şi să le vândă, ori nu e bihorean şi nu ştie că mai toate magazinele de bijuterii din Oradea sunt supravegheate de camere de luat vederi. Cert este că nu şi-a pus cagulă pe cap”, a spus comisarul-şef Ioan Lenghel, şeful Poliţiei municipiului Oradea.
După imaginile înregistrate de camerele de supraveghere, poliţiştii au stabilit semnalmentele bărbatului şi au întocmit un cerc de suspecţi.
“Hoţul are circa 1,80m, e brunet, ochi albaştrii şi era îmbrăcat cu un pulover negru pe gât. A furat o cantitate apreciabilă de bijuterii, însă valoarea prejudiciului nu a fost încă stabilită”, a mai spus comisarul-şef Bucur.
La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale încă mai iau amprente de la faţa locului.
Ultimul jaf comis în Oradea a avut loc la sfârşitul lunii august la o casă de schimb valutar.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO