Potrivit şefului Agenţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Prahova, Valeriu Bolgiu, incidentul a avut loc duminică după-amiază, pe fondul de vânătoare cunscut sub denumirea „Bîsca fără cale”, care ţine de clubul de vânătoare Vălenii de Munte.
La vânătoarea care a fost autorizată au participat 16 vânători. La un moment dat, unul dintre vânători a fost împuşcat în abdomen, unul dintre participanţi anunţând ambulanţa.
Potrivit lui Valeriu Bolgiu, vânătorul a mers pe jos aproape patru kilometri, însoţit de un coleg, iar apoi a fost transportat de acesta până în cea mai apropiată localitate, comuna Măneciu, de unde a fost preluat de o ambulanţă şi dus la Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Andrei Ilinca, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX că bărbatul împuşcat a fost supus unei intervenţii chirurgicale, iar în prezent este în afara oricărui pericol, aflându-se sub supraveghere medicală în una dintre secţiile de terapie intensivă ale unităţii spitaliceşti.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că Poliţia a deschis o anchetă, iar arma din care se presupune că s-a tras a fost ridicată pentru a fi supusă unei expertize balistice.
Poliţia continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.