Jandarmeria a constatat aproape 19.000 de infracţiuni în 2010 şi a dat peste 155.000 de sancţiuni
„Anul 2010 a reprezentat o perioadă marcată de semnificative constrângeri bugetare pentru toate instituţiile cu atribuţii în domeniile ordinii publice şi siguranţei naţionale. În aceste condiţii, Jandarmeria Română a continuat activitatea de consolidare instituţională care a avut ca principal obiectiv eficientizarea misiunilor destinate creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor. Asigurarea suportului logistic necesar desfăşurării normale a acestor misiuni, continuarea profesionalizării personalului şi dezvoltarea relaţiilor de cooperare cu celelalte componente ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) au constituit direcţiile de acţiune prioritare pentru îndeplinirea acestui obiectiv”, se arată în bilanţul activităţii Jandarmeriei pe anul 2010.
În perioada menţionată, jandarmii români au executat aproape 390.000 de misiuni, cu 30 la sută mai multe decât în anul 2009, din care majoritatea au vizat menţinerea ordinii publice.
De asemenea, jandarmii montani au executat 385 de acţiuni de salvare, ajutând peste 800 de persoane şi au participat la misiuni de menţinere a ordinii publice în zona a 62 de staţiuni montane şi pe traseele turistice adiacente.
Totodată, Jandarmeria a organizat, coordonat şi executat aproape 90.000 de misiuni de asigurare a ordinii publice la meciuri sau alte manifestări sportive, la proteste, manifestări culturale, comemorative sau religioase, unde a participat un număr mare de oameni.
În ceea ce priveşte detaşamentul de jandarmi din Kosovo, acesta a executat peste 1.800 de misiuni complexe, participând la operaţiunile EULEX de combatere a crimei organizate, de protecţie şi de supraveghere a zonei de responsabilitate.
Jandarmii români au intervenit şi în aproape 450 de situaţii de urgenţă, cu aproape 50 la sută mai multe decât în 2009. Pentru îmbunătăţirea capacităţii de reacţie în astfel de situaţii, lucrătorii Jandarmeriei au participat la peste 135 de exerciţii şi aplicaţii în cooperare cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Referitor la infracţiuni, jandarmii au constatat în 2010 aproape 19.000 de încălcări ale legii, la peste 13.000 de situaţii existând o cooperare cu poliţia. Aceştia au acordat şi peste 155.000 de sancţiuni, din care aproape 40.000 de avertismente scrise. Totodată, au pus în executare peste 45.000 de mandate de aducere, cu 14 la sută mai multe decât în 2009.
Pe lângă paza anumitor obiective sau transporturi speciale, jandarmii au mai asigurat, în 2010 şi paza unor conducte magistrale de transport de produse petroliere, astfel că fenomenul infracţional în acest sector nu a depăşit valorile înregistrate în 2009.
În 2010 Jandarmeria a organizat şi primul exerciţiu internaţional de comandament, la care au participat ofiţeri moldoveni şi iordanieni.
La prezentarea bilanţului Jandarmeriei Române au participat ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, adjunctul şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din MAI, Nicolae Căbulea, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat şi şeful Direcţiei Personal, Mobilizare din Statul Major General, generalul maior Gabriel Gabor.