Jandarmeria anunță măsurile de ordine și siguranță publică la mitingul pro UE

Publicat: 14 03. 2025, 14:36
Actualizat: 14 03. 2025, 14:37

Manifestația a fost autorizată, începând cu ora 11.00.

Programul mitingului este următorul: 11:00 – 11:30, adunarea participanților în Piața Victoriei – alveola centrală; 11:30 – 22:30, adunare publică în Piața Victoriei – alveola centrală; între orele 22:30 – 23:00, defluirea totală a participanților.

„Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa la această manifestație, dar şi celorlalţi cetăţeni, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial. De asemenea, din raţiuni de siguranţă publică, recomandăm participanţilor să nu vină cu bagaje sau genţi voluminoase.Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei.

Reprezentanții autorităților au mai anunțat că pe traseele către locul de desfășurare a mitingului vor fi instituite dispozitive de prefiltrare, iar jandarmii vor legitima și controla doar persoanele care au asupra lor bagaje voluminoase.â

De asemenea, Jandarmeria va avea la locul manifestației echipe de dialog cu veste inscripționate, de culoare albastră.

Jandarmii vor delimita o zonă de siguranță pe care jurnaliștii o vor putea folosi.

„În scopul evitării unor eventuale incidente, recomandăm tuturor jurnaliștilor prezenți să solicite jandarmilor prezenți protecție, în situația părăsirii locului special constituit pentru aceștia”, a mai recomandat sursa citată.

Jandarmii vor efectua fotografii și filmări operative pe tot parcursul desfășurării evenimentelor și vor monitoriza imaginile înregistrate prin intermediul sistemului urban de supraveghere video, „pentru descurajarea și probarea eventualelor fapte antisociale care pot periclita caracterul pașnic al adunărilor publice”.