- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.12.2021, 04:00)
- Rafael Hekman
Jandarmeria aplică sancţiuni. Cine a fost vizat după finalizarea meciului FCSB – Rapid Bucureşti
- Derby-ul Ligii 1 dinre FCSB şi Rapid Bucureşti a debutat miercuri seara, pe Arena Naţională, cu o întrerupere de câteva minute, cauzată de galeriile celor două echipe, care au aruncat în teren cu petarde şi fumigene.
- După meci, Jandarmeria a decis aplicarea mai multor sancţiuni.
Urmărește
655 afișări
Sursa foto: Mediafaxfoto
Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a precizat într-un comunicat că, având în vedere cele întâmplate, „Jandarmeria Capitalei va aplica sancţiuni contravenţionale organizatorului evenimentului sportiv, societăţii specializate de pază contractate de acesta şi responsabililor pentru dispozitivele de ordine ai aceleiaşi societăţi.”
În acelaşi cominicat se mai precizează că „sancţiunile vor fi aplicate pentru nerespectarea obligaţiilor de a nu permite accesul persoanelor care deţin obiecte interzise, menţionate în prevederile art. 10, alin. 2, lit. b) din Legea nr 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare.”
De asemenea, Jandarmeria precizează că „se vor efectua verificări pentru identificarea celor care au folosit materiale pirotehnice, în vederea aplicării măsurilor legale care se impun.”
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Derby cu scandal. Ce au descoperit poliţiştii într-o maşină, înaintea meciului FCSB şi FC Rapid Bucureşti
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe