Video Jandarmi: Acţiunea în forţă de la Timpuri Noi, generată de agresivitatea crescută a manifestanţilor

Intervenţia în forţă a jandarmilor bucureşteni în cazul conflictului din zona Timpuri Noi, a fost determinată de agresivitatea crescută a celor aflaţi în hală, unii dintre ei atacând forţele de ordine, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Marius Militaru.

Urmărește
347 afișări

Oficialul a precizat că la intervenţie au participat două echipaje din cadrul Jandarmeriei Bucureşti, formate din câte opt luptători.

"În zona evenimentului, se aflau deja echipaje ale Secţiei 11 de poliţie, împreună cu o echipă de criminalişti, care, din cauza escaladării conflictului, au solicitat şi ei sprijinul jandarmilor", a declarat sublocotenentul Militaru.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei bucureştene a mai spus că directorul general al societăţii a spus poliţiştilor şi jandarmilor aflaţi la faţa locului că persoanele care l-au agresat, rănindu-l la braţ şi picior, au intrat în incinta societăţii, şi că, la intrarea în firmă, câteva persoane au încercat să pătrundă în incintă cu materiale inflamabile.

"La vederea poliţiştilor şi jandarmilor, grupul de persoane a manifestat un comportament extrem de violent, folosind chiar spray-uri iritant lacrimogene pentru intimidarea acestora. La solicitarea jandarmilor de a se legitima, aceştia au refuzat, continuând să se manifeste violent. S-a trecut la imobilizarea celor care produceau acte de violenţă, moment în care unul dintre luptătorii jandarmi a fost rănit, fiind condus la Institutul de Medicină Legală pentru investigaţii amănunţite", a declarat sublocotenentul Marius Militaru.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti a mai spus că jandarmii şi poliţiştii au avut probleme în a-i convinge pe unii dintre cei de acolo să meargă la Poliţie pentru a se legitima.

"De exemplu, cetăţeanul moldovean care a apărut în presă şi s-a plâns că a fost agresat, a refuzat să se legitimeze şi a fost deosebit de violent cu jandarmii. Aceştia (jandarmii - n.r.) au fost nevoiţi sa-i pună două rânduri de cătuşe de plastic pentru a-l linişti, dar acesta le-a rupt, pe rând, pe amândouă. Aproape îşi pierduse controlul. Aşa că jandarmii au fost nevoiţi să-i pună cătuşe metalice", a explicat sublocotenentul Militaru.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti a spus că jandarmii şi poliţiştii au condus la secţia de poliţie pentru stabilirea identităţii cele şapte persoanele aflate la intrarea în sediul firmei, iar ulterior s-au deplasat la locul indicat de directorul societăţii, unde erau încă 41 de persoane.

"În baza unei metodologii comune încheiate între Poliţia Capitalei şi Jandarmeria Bucureşti, valabilă pe timpul summit-ului NATO, s-a stabilit ca în cazul reţinerii unor persoane care tulbură ordinea publică sau care au produs acte de violenţă, acestea să fie conduse la sediul secţiei de poliţie unde există grupe de triere, cercetare şi translatori. Respectând această metodologie, la sediul firmei s-au deplasat două autospeciale de intervenţie cu ajutorul cărora s-a realizat transportul persoanelor respective la sediul secţiilor de poliţie, unde au fost preluate de echipele de triere, cercetare şi translatori, constituite în acest scop", a explicat sublocotenentul Marius Militaru.

El a mai spus că, după aplanarea conflictului, în depozitul închiriat de aceştia, forţele de ordine au descoperit materiale inflamabile, spray-uri iritant lacrimogene, precum şi bannere care conţineau mesaje atât în limba română, cât şi în limba engleză.

Miercuri, pe strada Ion Minulescu, din sector 4 al Capitalei, în jurul orelor 13.30, un echipaj al Jandarmeriei Bucureşti aflat în patrulare pe tronsonul Piaţa Unirii - Timpuri Noi, a fost sesizat de către trei angajaţi ai societăţii SC Flaros SA, că în zona sediului firmei se produc evenimente care ar tulbura ordinea şi liniştea publică.

Şeful Poliţiei Capitalei, Marian Tutilescu, a declarat, miercuri seară, că, dintre persoanele ridicate în zona Timpuri Noi, 22 au cetăţenie germană, două cehă, 26 română, una moldoveană, una portugheză, una spaniolă şi o alta poloneză, iar femeilor reţinute, în număr de 17, li s-a permis să plece în scurt timp după ce fuseseră ridicate.

La acţiunea de la Timpuri Noi au participat peste 50 de reprezentanţi ai forţelor de ordine, din care 16 au fost jandarmi, iar restul poliţişti de la Serviciul Poliţiei de Intervenţie Rapidă, susţin surse judiciare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici