HAOS în centrul Bucureștiului. Jandarmii, atacați cu obiecte și materiale pirotehnice de susținătorii lui Georgescu. Incendii, mașini răsturnate și persoane rănite

Publicat: 09 03. 2025, 23:09
Actualizat: 10 03. 2025, 07:48

UPDATE Protestul s-a încheiat în jurul orei 2:00

Protestul susținătorilor lui Călin Georgescu s-a încheiat în jurul orei 02:00, când centrul Capitalei era împânzit de forțe de ordine.

Majoritatea manifestanților au fost legitimați de către jandarmi.

UPDATE Protestele continuă în centrul Capitalei

Potrivit Jandarmeriei, la miezul nopţii, în zona Centrului Istoric al Capitalei există grupuri de manifestanţi care îşi afirmă dorinţa de a continua protestul.

De asemenea, jandarmii arată că printre aceştia există persoane care incită la violenţă şi, în zona magazinului Cocor, alte persoane au incendiat resturi menajere şi alte materiale uşor inflamabile.

„Reluăm apelul nostru către persoanele de bună-credinţă de a se delimita de aceste grupuri violente al căror scop clar este acela de a deturna adunarea publică, de a induce panică în rândul cetăţenilor şi de a comite violenţe asupra forţelor de ordine şi a mediului ambiant”, conform Jandarmeriei.

Traficul din centrul Capitalei este blocat.

Sunt proteste de mici aploare și în alte orașe din țară. La Timișoara protestează în jur de 100 de persoane

Proteste și în alte orașe din țară după decizia de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu.

UPDATE Jandarmii au reușit să disperseze o parte din mulțimea violentă

Jandarmii au reușit să îndepărteze din zona Biroului Electoral Central grupul mare de persoane, care a pornit revolta din Centrul Vechi. În zonă a mai rămas un alt grup.

Deși sunt considerabil mai puțini, oamenii scandează din când în când. „Jandarmeria apără hoția” și „Georgescu președinte” sunt cele mai frecvente scandări.

Violențe, incendii și mașini răsturnate

Duminică seara, în fața Biroului Electoral Central, unde s-au strâns sute de susținători ai lui Călin Georgescu, se aruncă cu obiecte spre jandarmi. Protestatarii folosesc materiale pirotehnice, potrivit Jandarmeriei.

„În aceste momente sunt aruncate obiecte asupra jandarmilor”, a transmis Jandarmeria Capitalei.

Potrivit imaginilor prezentate de televiziuni de la fața locului, în fața BEC a izbucnit un foc, cel mai probabil de la materialele pirotehice aruncate.

Multe persoane au fost rănite. Au existat și persoane rănite în cadrul forțelor de ordine.

Aceștia au anunțat că au fost folosite materiale pirotehnice.

„Jandarmii au folosit gradual pulverizatoare cu substanță iritant-lacrimogenă, doar împotriva persoanelor care comit violențe”, a precizat Jandarmeria.

Jandarmeria a anunțat că mai multe obiecte de mobilier stradal au fost incendiate și că se intervine pentru stingerea lor.

Mașina unui post de televiziune a fost răsturnată

Poliţia Capitalei a anunţat că după ce „anumiţi protestatari au avariat o maşină a unui trust TV”, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au întocmit, din oficiu, un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Jurnaliştii postului DIGI 24 au fost îndrumaţi spre sediul Poliţiei pentru depunerea unei plângeri.

„De asemenea, Poliţia Capitalei va analiza imaginile existente, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, în funcţie de fiecare situaţie în parte”, transmit poliţiştii.

Aceştia arată că cei care comit acte de violenţă sau alte fapte antisociale vor fi identificaţi şi traşi la raspundere.

„Poliţia Capitalei şi Jandarmeria Capitalei solicită participanţilor de bună credinţă să se delimiteze de comportamentele ilegale şi să indice forţelor de ordine orice persoane care săvârşesc sau se pregătesc să săvârşească acte de violenţă”, potrivit Poliţiei Capitalei.

Candidatura lui Georgescu respinsă

Biroul Electoral Central (BEC) motivează faptul că i-a respins candidatura lui Călin Georgescu având în vedere decizia Curţii Constituţionale a României (CCR), care este obligatorie „erga omnes”. În aceste condiţii, depunerea candidaturii apare ca „irelevantă”.

BEC transmite că a analizat jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României în materia contenciosului electoral prezidenţial, instanţa de contencios constituţional a statuat „în sensul că persoanele care candidează la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României trebuie să îndeplinească condiţiile care rezultă din formula sacrosantă a jurământului depus de persoana aleasă în funcţia de preşedinte al României, şi anume să respecte Constituţia şi să apere democraţia”.