Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov, Ciprian Aldea, jandarmii montani au găsit cadavrul unui bărbat în zona sub Fereastra Mică din Munţii Făgăraş, însă deocamdată acesta nu a fost identificat oficial.
„Nu ştim exact cine este victima. Nu avem certitudinea că este unul dintre cei doi căutaţi. Jandarmeria Montană cu efective mărite, alături de Salvamont, continuă perierea zonei. Comunicarea cu efectivele din teren se face greoi, din cauza lipsei semnalului în zonă“, a spus reprezenantul IJJ Braşov.
Cadavrul va fi coborât la poalele muntelui de unde va fi preluat de Serviciul de Medicină Legală Braşov.
Potrivit purtătorului de cuvînt al Grupării Mobile de Jandarmi Braşov, Laurenţiu Stoian, echipele de salvatori au sistat căutările, în jurul orei 13.30, deoarece a început viscolul, căutăriile urmând să fie reluate în cursul zilei de duminică.
Cei doi fraţi dispăruţi sunt din judeţul Mureş şi au plecat sâmbătă, într-o drumeţie în Munţii Făgăraş, încercând să ajungă pe vârful Moldoveanu.
Căutările celor doi turişti au început luni dimineaţa, după ce familia acestora a sunat la serviciul de urgenţă 112 deoarece nu a mai putut lua legătura niciunul dintre ei.
Timp ce 3 zile ei au fost căutaţi şi de elicopterele MAI, special echipate pentru misiuni de salvare.
Fraţii au plecat din localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, unde au lăsat maşina cu care veniseră şi care aparţine unei societăţi comerciale.
Apoi, cei doi au urcat pe Valea Sâmbetei şi de atunci nu mai ştie nimeni de ei.
Misiunea echipelor de salvatori este extrem de periculoasă, în zonă existând pericol de avalanşe.
Citeşte şi: Operaţiune pentru salvarea unui american căzut în Munţii Făgăraş. Turistul a fost găsit în viaţă de prietenul lui
Citeşte şi: Anchetă la Penitenciarul Iaşi după ce un deţinut s-a spânzurat după 3 zile de închisoare
Citeşte şi: Anchetă la Penitenciarul Iaşi după ce un deţinut s-a spânzurat după 3 zile de închisoare
Citeşte şi: Trei morţi şi 15 răniţi în urma unui accident dintre o maşină şi un microbuz, pe DN2. Victimele, transportate la spitalele din Capitală. Doi dintre răniţii de la Spitalul Floreasca urmează să fie operaţi. – GALERIE FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Trei morţi şi 15 răniţi în urma unui accident dintre o maşină şi un microbuz, pe DN2. Victimele, transportate la spitalele din Capitală. Doi dintre răniţii de la Spitalul Floreasca urmează să fie operaţi. – GALERIE FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Accident în Cluj-Napoca: Trei persoane au fost rănite după ce un autobuz de transport în comun a derapat şi a intrat într-un stâlp
Citeşte şi: Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. PROGNOZA METEO pentru Sâmbătă şi Duminică
Citeşte şi: Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu: Avem suspiciuni că Spitalul Sfânta Maria a fost acreditat sub presiuni politice
Citeşte şi: Cei doi fraţi dispăruţi de 5 zile în Munţii Făgăraş, căutaţi din nou, fără succes, cu elicopterul
Citeşte şi: Un exerciţiu de grădiniţă, despre o familie formată din mamă, tată şi doi copii – unul cu pielea închisă la culoare, a stârnit furia părinţilor – FOTO