Jandarmul anului 2012: Un căpitan a primit distincţia după ce a salvat zece copii în această iarnă
Un căpitan care a salvat zece copii în perioada ninsorilor abundente a fost desemnat "Jandarmul anului", ministrul de Interne, Gabriel Berca, felicitându-l marţi cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.
Jandarmul anului 2012: Un căpitan a primit distincţia după ce a salvat zece copii în această iarnă (Imagine: Bogdan Maran/Arhiva Mediafax foto)
Ministrul Gabriel Berca a înmânat inspectorului general al Jandarmeriei Costel Gavrilă Drapelul de Luptă la împlinirea a 162 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, în cadrul ceremoniei căpitanul fiind recompensat cu titlul de "Jandarmul anului".
Titlul de "Jandarmul anului" a fost acordat căpitanului Daniel D. din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, sub comanda căruia un echipaj de jandarmi au salvat o sută de persoane, din care zece copii, în perioada ninsorilor abundente, el însuşi transportând pe jos, un kilometru şi jumătate, un copil de şase zile, până la un echipaj SMURD.
În cadrul ceremoniei, alţi cinci jandarmi au fost recompensaţi cu plachete de onoare, doi pentru intervenţia pentru salvarea de vieţi omeneşti şi deszăpezire, iar trei pentru prinderea unor persoane care au comis infracţiuni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Şefa FMI: Ameninţarea tarifelor impuse de Trump sporeşte incertitudinea economică globală
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
-
Câţi bani a produs Arena Naţională în 2024. Au fost 28 de meciuri şi 3 concerte
De ziua Jandarmeriei Române, 125 de cadre militare au fost înaintate în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, dintre care 75 de ofiţeri şi 50 de subofiţeri.
Ministrul Gabriel Berca i-a asigurat pe jandarmi că atât timp cât va fi şef al Ministerului Administraţiei şi Internelor le va asigura cadrul legal şi le-a cerut să asigure stabilitatea şi ordinea la alegerile locale.
"Va fi o perioadă cu multe evenimente de natură politică, (n.red. - evenimente) democratice, dumneavoastră sunteţi cei care veţi asigura stabilitatea. Aveţi o cotă mare de încredere în rândul populaţiei, dumneavoastră şi ISU. (...) Vă mulţumesc pentru faptul că în fiecare zi sunteţi acolo unde este necesar", a declarat ministrul Gabriel Berca.
Ministrul Berca a mai declarat că va participa, în 6 mai, la ceremonia organizată cu ocazia plecării a 76 de jandarmi în misiune în Afganistan.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO