RADET întrerupe furnizarea căldurii în timpul zilei

Publicat: 19 04. 2010, 13:01
Actualizat: 06 11. 2012, 09:53

Potrivit unui comunicat de luni al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), furnizarea căldurii între orele 8.00 şi 18.00 va fi întreruptă, începând de luni, ca urmare a înregistrării unor temperaturi medii diurne ridicate la nivelul Capitalei.

Regia va furniza energie termică în timpul nopţii, între orele 18.00 şi 8.00, din cauza variaţiilor de temperatură specifice acestei perioade.

Asociaţiile de proprietari, consumatorii casnici şi agenţii economici care doresc întreruperea permanentă a serviciului de încălzire pot face reglajele necesare pentru oprirea căldurii, la nivel de apartament prin robineţii termostataţi, iar la nivel de asociaţie prin închiderea vanei contorului de branşament, a precizat RADET.

De asemenea, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari unde nu există contorizare la nivel de scară pot solicita întreruperea agentului termic pentru încălzire. Aceştia trebuie să depună o cerere scrisă la registratura regiei sau la secţiile de distribuţie la care sunt arondate asociaţiile, pentru sigilarea instalaţiilor.

Alimentarea cu energie termică a creşelor, grădiniţelor şi spitalelor va fi întreruptă doar la solicitarea acestora, prin cerere scrisă, a precizat sursa citată.

Furnizarea căldurii în apartamentele din Capitală se face în baza hotărârii 425/1994 care prevede că începerea perioadei de încăzire pentru consumatorii de tip urban are loc după înregistrarea timp de trei zile consecutiv, între 18.00 şi 6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de 10 grade Celsius sau mai mici, iar oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte valoarea de 10 grade Celsius între aceleaşi ore.