De asemenea, statisticile RAR arată că 37,7% din totalul maşinilor verificate (3.759 unităţi), prin 423 de acţiuni de control, au prezentat pericol iminent de accident.
În funcţie de emisiile poluante, 34,3% dintre maşini nu au corespuns normelor stabilite pentru maşina respectivă, potrivit datelor RAR, remise, joi, agenţiei MEDIAFAX.
Pe de altă parte, 5,3% nu au fost conforme din punct de vedere al identificării.
După motorizare, cele mai multe probleme au fost depistate la maşinile pe benzină, 38,9% fiind neconforme, în timp ce vehiculele cu propulsoare diesel ponderea a fost de 20,8%.
Măsura de verificare a vehiculelor în trafic este parte a unui protocol comun de colaborare între Direcţia Poliţiei Rutiere şi Regia Autonomă – Registrul Auto Român.
Acţiunile comune sunt organizate cu scopul de a reduce cauzele generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave, produse din cauza deficienţelor tehnice ale maşinilor.