„Solicitarea de suspendare a fost prezentată Secţiei pentru procurori a CSM de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei”, conform unui comunicat de presă al Consiliului, remis MEDIAFAX.
Izabella Majeczki a fost arestată vineri, în timp ce complicele ei, Szabo Toma-Carol, a primit interdicţia de părăsi ţara şi de a intra în contact cu magistratul sau cu martorii din dosar, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti (CAB)
Potrivit unor surse judiciare, Szabo Toma-Carol, acuzat de anchetatori de complicitate la luare de mită, ar fi concubinul procuroarei.
Decizia CAB nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă.
Izabella Majeczki a fost reţinută, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), după ce a fost ridicată în urma unor percheziţii ce s-au desfăşurat în cursul dimineţii.
Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori rezultă că, în cursul anului 2011, inculpata Izabella Majeczki, în calitatea de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, judeţul Harghita, a pretins şi a primit, prin intermediar, de la două persoane cercetate într-un dosar penal, ovine şi bovine (două vaci, trei oi şi doi miei), în valoare de aproximativ 10.000 lei, pentru ca, în schimb, să îşi exercite atribuţiile de prim-procuror, astfel încât persoanele cercetate să beneficieze de o soluţie favorabilă în dosarul penal în care erau cercetate pentru infracţiuni cu violenţă.
Pentru a ascunde infracţiunea de luare de mită, inculpata a instigat şi a ajutat o persoană să contrafacă, la data de 14 august 2013, în două exemplare, un înscris în care a consemnat, neconform adevărului, că a remis suma de 3.000 lei uneia dintre persoanele de la care primise anterior mita.
În perioada 26 august-septembrie 2013, prim procurorul i-a solicitat unui om de afaceri să înlesnească obţinerea, de către societatea comercială deţinută de concubinul ei, a unei lucrării de construcţii, în vederea obţinerii unor foloase materiale. În schimb, Majeczki Izabella i-a promis omului de afaceri, că va face demersuri astfel încât să fie urgentată soluţionarea unui dosar penal constituit ca urmare a plângerii omului de afaceri.
La data de 26 august 2013, în schimbul ajutorului promis, Izabella Majeczki a primit de la omul de afaceri o sacoşă ce conţinea produse alimentare.
Prim procurorului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
Având în vedere calitatea de magistrat a inculpatei, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat efectuarea percheziţiilor domiciliare şi măsura reţinerii şi a arestării preventive a acesteia.