JS1: A ridica interdicţiile lui Becali pentru că e europarlamentar ar însemna să se acorde privilegii
Judecătoria Sectorului 1 (JS1) apreciază că a considera că instanţa ar trebui să-i ridice interdicţiile lui Gigi Becali odată obţinută calitatea de europarlamentar de către acesta ar însemna să i se acorde finanţatorului FC Steaua privilegii.

JS1: A ridica interdicţiile lui Becali pentru că e europarlamentar ar însemna să se acorde privilegii (Imagine din arhiva Mediafax Foto)
Instanţa judecătoriei sectorului 1 arată în motivarea deciziei din urmă cu două zile prin care a respins cererea lui Gigi Becali de a părăsi ţara că acesta, în calitate de cetăţean al României, trebuie să respecte legile şi nimeni nu este mai presus de lege, fără pivilegii şi fără discriminări.
"A considera că odată obţinută calitatea de europarlamentar instanţa trebuie să ridice sau să modifice obligaţiile impuse acestuia de către o instanţă de judecată ar însemna să i se acorde acestuia privilegii, altele decât cele prevăzute în protocolul privind privilegile şi imunităţile comunităţii economice europene care au momente bine stabilite de la care devin efective", se arată în motivarea instanţei.
Magistratul de la Judecătoria Sectorului 1 a apreciat că dobândirea calităţii de europarlamentar de către Gigi Becali nu reprezintă un motiv care să justifice ridicarea sau modificarea controlului judiciar, întrucât, la momentul la care s-a judecat această cerere, mandatul finanţatorului Steaua era în curs de validare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
De asemenea, judecătorul a explicat că, la data la care s-a înscris pe listele Partidului România Mare pentru a candida la alegerile europarlamentare Becali era în arest, astfel că şi-a asumat obligaţia de a respecta acele obligaţii fixate de instanţă.
În motivare, se mai precizează că Gigi Becali "şi-a asumat obligaţia de a respecta în totalitate obligaţiile dictate de către instanţă în situaţia admiterii cererii sale indiferent de rezultatele pe care partidul pe listele căruia s-a înscris, urma să le obţină ca urmare a desfăşurării procesului electoral".
De asemenea, instanţa a mai subliniat că Gigi Becali a solicitat ridicarea interdicţiei pentru a-şi exercita mandatul de europarlamentar care i-a fost atribuit în urma unui vot democratic însă nu s-a invocat imunitatea parlamentarului european, ci dispoziţii comunitare referitoare la libera circulaţie a cetăţenilor europeni în spaţiul UE.
"Instanţa apreciază că prin obligaţiile impuse de către Tribunalul Bucureşti inculpatului (Gigi Becali - n.r.) nu i se încalcă dreptul la circulaţie", se arată în motivare.
În final, judecătorul a precizat că interdicţia impusă lui Becali este o măsură necesară într-o societate democratică având în vedere că acesta este cercetat într-o cauză complexă cu un număr mare de acuzaţi şi măsură preventivă este proporţională cu complexitatea dosarului.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

