Prima pagină » Social » De-a râsu’-plânsu’. Pasageri ai unui avion, testaţi negativ pentru COVID-19 înainte de decolare, iar pozitiv la aterizare

De-a râsu’-plânsu’. Pasageri ai unui avion, testaţi negativ pentru COVID-19 înainte de decolare, iar pozitiv la aterizare

De-a râsu'-plânsu'. Pasageri ai unui avion, testaţi negativ pentru COVID-19 înainte de decolare, iar pozitiv la aterizare
Simona Chirciu
07 iun. 2020, 18:18, Social
Situaţie comico-tragică pentru pasagerii unei curse aeriene. 12 dintre cei 91 pasageri ai unui avion ai liniei aeriene Qatar care zbura la Atena au fost testaţi negativ  cu noul coronavirus. La aterizare însă, au fost testaţi iarăşi, rezultatul fiind unul pozitiv, informează mirror.co.uk
 
Drept urmare, Grecia a suspendat toate zborurile dinspre şi către Qatar după ce o parte dintre pasagerii unei curse de la Doha la Atena au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19.  Autorităţile elene spun că 12 dintre pasageri au contractat virusul, restul fiind sănătoşi. „Din această cauză, zborurile dinspre şi spre Qatar sunt suspendate până pe 15 iunie”, au precizat acestea. 
 
Compania aeriană susţine însă că toţi pasagerii cursei erau sănătoşi înainte de îmbarcare, în Doha.