Prima pagină » Social » Judecarea cererii lui Gregorian Bivolaru de redeschidere a procesului în care e condamnat, amânată

Judecarea cererii lui Gregorian Bivolaru de redeschidere a procesului în care e condamnat, amânată

Tribunalul Sibiu a amânat, miercuri, pentru 17 octombrie, cauza în care Gregorian Bivolaru cere redeschiderea procesului în care a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Judecarea cererii lui Gregorian Bivolaru de redeschidere a procesului în care e condamnat, amânată

Gregorian Bivolaru a ajuns, miercuri, dimineaţă, la Tribunalul Sibiu, unde magistraţii urmau să judece cererea sa privind redeschiderea procesului în care a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor.

Liderul MISA cere redeschiderea procesului deoarece, susţine el, a fost judecat în lipsă.

La Tribunalul Sibiu, Gregorian Bivolaru a fost întrebat dacă îşi susţine cererea şi a răspuns afirmativ.

Cauza a fost amânată pentru data de 17 octombrie, pentru citarea părţilor.

În iunie 2013, Gregorian Bivolaru a fost condamnat, de instanţa supremă, definitiv, la şase ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost judecat pentru trafic de persoane şi acte sexuale cu minori, caz în care a fost achitat de două instanţe inferioare. În acest caz, Bivolaru a fost arestat în martie 2004, sub acuzaţia că a întreţinut relaţii şi perversiuni sexuale cu Mădălina Dumitru, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra acesteia, în calitate de profesor de yoga. Bivolaru a fost însă eliberat din arest după ce, la 1 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că emiterea mandatului a fost făcută de o instanţă necompetentă.

Anchetatorii au stabilit că, în 2002 – martie 2004, acesta ar fi practicat în mod repetat acte cu caracter obscen faţă de minora Mădălina Dumitru. În perioada ianuarie-noiembrie 2000, precum şi în aprilie 2003, folosindu-se de calităţile de profesor yoga şi mentor spiritual, Bivolaru ar fi întreţinut acte sexuale cu alte două minore.

În august 2004, procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti l-au trimis pe Bivolaru în judecată pentru act sexual cu un minor, perversiune sexuală, corupţie sexuală, trafic de minori şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României.