Judecarea întreruperii executării pedepsei generalului Stănculescu, amânată

Instanţa militară a amânat, marţi, pentru 24 februarie, judecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei de 15 ani dată în cazul generalului Victor Athanasie Stănculescu, găsit vinovat pentru reprimarea manifestanţilor de la Timişoara, din decembrie 1989.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Judecarea întreruperii executării pedepsei generalului Stănculescu, amânată

Judecarea întreruperii executării pedepsei generalului Stănculescu, amânată (Imagine: Mediafax Foto)

Stănculescu cere eliberarea, invocând afecţiuni medicale. În acest sens medicii legişti au întocmit un raport, care relevă că Stănculescu, în vârstă de 82 de ani, are afecţiuni care por fi tratate în sistemul penitenciar.

În 29 decembrie 2008, avocatul generalului a susţinut că este nevoie de realizarea unui alt raport medical, întrucât nu ar conţine toate datele, astfel că s-a dispus efectuarea unor alte analize.

La şedinţa de marţi, avocatul generalului a cerut instanţei să impună Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi închisorii Jilava să comunice dacă asigură condiţiile necesare uni bolnav precum Stănculescu, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti respingând această solicitare.

Fostul general Victor Athanasie Stănculescu trebuie să facă pentru a doua expertiză, un alt set de investigaţii decât cele care au stat la baza primului raport medico-legal, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, directorul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici profesor Dan Dermengiu

Stănculescu a fost adus la INML la începutul lunii ianuarie, când comisia de specialitate a instituţiei a recomandat mai multe investigaţii în clinicile Ministerului Sănătăţii din Capitală. Programările pentru analize în unităţile sanitare ale Ministerului Sănătăţii sunt făcute de către specialiştii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Până luni, la INML nu au ajuns rezultatele celui de al doilea set de investigaţii, a mai spus directorul general al instituţiei, Dan Dermengiu.

Medicii legişti au finalizat, în 23 decembrie, primul raport privind investigaţiile medicale în cazul lui Victor Athanasie Stănculescu, fost prim-adjunct al ministrului Apărării în decembrie '89 şi Mihai Chiţac, fost comandant al trupelor chimice şi şeful Garnizoanei Bucureşti.

Potrivit expertizei, foştii generali Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac - condamnaţi la câte 15 ani de detenţie pentru reprimarea manifestanţilor din decembrie 1989, de la Timişoara - au mai multe afecţiuni care pot fi tratate în cadrul reţelei sanitare a ANP, cu respectarea indicaţiilor terapeutice.

În cazul lui Victor Atanasie Stănculescu, stadiul evolutiv al afecţiunilor complexe de care suferă acesta necesită tratament medical de specialitate, care poate fi realizat în cadrul reţelei sanitare a ANP. În condiţiile respectării indicaţiilor terapeutice, specialiştii apreciază că evoluţia acestor afecţiuni este aceeaşi, indiferent dacă Stănculescu se află în detenţie sau în stare de libertate.

Citeşte şi:

Cerererile lui Stănculescu şi Chiţac de anulare a sentinţelor lor, respinse

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici