Judecarea recursurilor în DOSARUL TRANSFERURILOR se va relua în 9 mai

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis continuarea judecării recursurilor în dosarul transferurilor la 9 mai, când ar urma să dea declaraţii şase dintre cei opt inculpaţi, după ce la termenul de marţi a fost audiat doar Gheorghe Popescu.

Urmărește
629 afișări
Imaginea articolului Judecarea recursurilor în DOSARUL TRANSFERURILOR se va relua în 9 mai

Judecarea recursurilor în DOSARUL TRANSFERURILOR se va relua în 9 mai (Imagine: Shutterstock)

Popescu a vorbit în faţa instanţei despre implicarea sa în transferurile lui Lucian Sânmărtean şi Florin Bratu, susţinând despre primul că nu i s-a părut nimic suspect şi că totul a fost legal şi în acord cu regulamentele FIFA şi UEFA.

Referitor la transferul lui Bratu de la Rapid la Galatasaray Instanbul, el a precizat că a fost solicitat de directorul sportiv al clubului din Turcia, care voia să aducă la echipă trei jucători din România. Printre aceştia se număra şi Bratu, a arătat Popescu, precizând că, la transferul acestuia, a primit un comision în contul unei datorii pe care o avea la el Galatasaray, din perioada când a jucat la această echipă.

Tot la termenul de marţi, magistratul asistent prezent la proces a arătat că, în dosarul cauzei, Ministerul Justiţiei (MJ) a transmis o cerere a unui tribunal din Liechtenstein, prin care această instanţă solicită ICCJ detalii cu privire la judecarea lui George Copos în acest caz.

Instanţa străină doreşte să mai afle, potrivit magistratului asistent, ce condamnări a suferit Copos în dosarul transferurilor până la acest moment.

Magistratul asistent nu a făcut alte referiri la cererea instanţei străine.

Avocaţii din dosar, inclusiv cel a lui George Copos, au arătat că nu cunosc detalii despre această cerere şi nici nu pot preciza dacă ea poate avea legătură cu vreo cauză penală sau civilă posibil existentă pe rolul acelei instanţei din Liechtenstein.

La termenul din 5 martie al dosarului transferurilor, şapte dintre cei opt oameni de fotbal inculpaţi, respectiv George Copos, Gigi Neţoiu, Gheorghe Popescu, Mihai Stoica, Cristi Borcea, Victor Becali şi Jean Pădureanu, au arătat că vor să dea declaraţii în faza judecării recursului în acest caz, în vreme ce Ioan Becali le-a spus magistraţilor că se prevalează de dreptul la tăcere.

În 19 februarie, ICCJ a respins cererea DNA privind aplicarea interdicţiei de a nu părăsi ţara pentru cei opt oameni de fotbal judecaţi în dosarul transferurilor de jucători. Decizia poate fi contestată la completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Instanţa supremă a arătat, în motivarea deciziei prin care a respins solicitarea DNA, că probatoriul procurorului s-a axat doar pe materiale de presă, fără a fi verificată veridicitatea informaţiilor din acestea.

DNA a cerut interdicţie de a părăsi ţara în cazul celor opt inculpaţi motivând, printre altele, că aceştia au început să înstrăineze bunurile pe care le deţin sau să facă cereri de intrare în insolvenţă a cluburilor de fotbal.

Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători. Decizia a fost contestată de procurorii DNA la Curtea de Apel Bucureşti, care, în 12 noiembrie 2012, i-a condamnat pe toţi cei opt oameni de fotbal la pedepse cu închisoarea, cu suspendare sau cu executare.

Inculpaţii au contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti la instanţa supremă, care va da o sentinţă definitivă în acest dosar.

Cei opt oameni de fotbal au fost deferiţi justiţiei în 2 octombrie 2008, de către procurorii anticorupţie, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.

Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca - realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire - de la clubul Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra - de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea - de la clubul de fotbal Gloria Bistriţa la VfB. Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea - de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la FC Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat - din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara - din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea - din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean - din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, Florin Bratu - din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa - de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 şi Adrian Mihalcea - din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.

Gigi Becali i-a "vizitat" pe inculpaţii din Dosarul transferurilor

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, care a fost prezent, marţi, la ICCJ, unde se judecă recursul procurorilor în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN, i-a "vizitat" pe oamenii de fotbal audiaţi în Dosarul Transferurilor, într-o altă sală.

După ce a stat peste şapte ore la ICCJ, unde se judecă, la completul de cinci judecători, recursul procurorilor în cazul schimburilor de terenuri cu MApN, Gigi Becali a intrat în sala unde oamenii de fotbal erau audiaţi în Dosarul transferurilor şi a stat circa cinci minute. Patronul Stelei a pătruns zâmbind în sală şi s-a aşezat lângă finul său, Cristian Borcea.

"Am fost în sală la Dosarul Transferurilor. Am trecut doar să-i văd, pentru că eram aici. Toţi erau serioşi, pentru că dacă nu eşti, nu te mai judecă doar pentru ce ai făcut, ci şi pentru cum te-ai comportat. Lui Copos, săracul, îi e frică mult, e normal pentru că el a fost condamnat şi de instanţa de trei judecători (n.r. - în cazul Loteria)", a declarat Becali.

Referindu-se la Dosarul schimbului de terenuri, Becali s-a plâns de faptul că i-a fost greu să stea în sală şi să nu vorbească, estimând că vor mai fi unul-două termene în acest caz.

"Sunt obosit pentru că am stat de la ora 09.00, apoi du-te la Parlament (n.r. - unde a stat două ore şi jumătate), apoi iar aici. Este obositor, trebuie să pui lacăt la gură şi nu trebuie să vorbeşti. E greu când vezi că un procuror spune o minciună, iar tu nu ai voie să vorbeşti pentru că te amendează. Dar nu e vorba de amendă, pentru că apoi din duşmănie îţi poate da o condamnare. Acum, dacă vrei să judeci normal, trebuie să iei motivarea celor trei judecători şi ce spune procurorul în recurs. Văd că nici nu s-a ţinut cont de acele cereri şi se judecă de la capăt. MApN nu avea titlu de proprietate pe acel teren şi cu asta basta. Deci dacă nu există titlu nu există prejudiciu. Cred că mai sunt unul sau două termene. La mine 99 la sută este rezolvat iar unul la sută nu se poate. Pun toată averea mea pe lege şi dreptate", a precizat Becali.

Cei opt oameni de fotbal inculpaţi în Dosarul transferurilor sunt George Copos, Gigi Neţoiu, Gheorghe Popescu, Mihai Stoica, Cristi Borcea, Victor şi Ioan Becali şi Jean Pădureanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici