Judecătoarele BEC: Dragomir a judecat Trofeul Calităţii, Năstasie-incompatibilitatea lui Sergiu Andon

Dintre cele cinci judecătoare alese vineri pentru BEC, Florentina Dragomir a făcut parte din completul care l-a condamnat definitiv pe Adrian Năstase în dosarul "Trofeul Calităţii", în timp ce Veronica Năstasie, aleasă preşedintele BEC, a stabilit incompatibilitatea parlamentarului Sergiu Andon.

Urmărește
484 afișări
Imaginea articolului Judecătoarele BEC: Dragomir a judecat Trofeul Calităţii, Năstasie-incompatibilitatea lui Sergiu Andon

Judecătoarele BEC: Dragomir a judecat Trofeul Calităţii, Năstasie-incompatibilitatea lui Sergiu Andon (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

Cele cinci judecătoare ale Biroului Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidenţiale, alese vineri de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), au promovat, cu o singură excepţie, de la Curtea de Apel Bucureşti, după ce anterior au activat la judecătorii sau chiar la parchete.

Potrivit declaraţiilor lor de avere, ele deţin atât terenuri, case sau apartamente, cât şi datorii la bănci.

Cea care a fost aleasă preşedintele BEC, Veronica Năstasie, în prezent judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal de la ICCJ, a fost cea care stabilit, în primă instanţă, în perioada în care activa la Curtea de Apel Bucureşti, că parlamentarul Sergiu Andon este incompatibil. De altfel, această soluţie a fost menţinută de ICCJ, fapt ce a dus la primul caz în care un parlamentar îşi pierde mandatul din cauză că a fost găsit incompatibil.

De asemenea, în perioada în care era judecător la Secţia a VIII-a Contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, Năstăsie a făcut parte din completul care a constatat calitatea de lucrător şi colaborator al Securităţii a avocatului Gheorghe Muşat, fondator al Casei de avocatură "Muşat şi Asociaţiii'.

Înainte de a ajunge judecător la ICCJ, magistratul a fost consilier juridic la Primăria Sector 2 Bucureşti, iar apoi a urmat cursurile Institutului Naţional al Magistraturii. Perioada de stagiatură a efectuat-o la Judecătoria Sectorului 5, unde apoi a obţinut un post. Ulterior, judecătorul a lucrat la Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, între 2006 şi 2010, iar apoi a fost magistrat la Curtea de Apel Bucureşti.

La momentul redactării ultimei declaraţii de avere, judecătoarea Veronica Năstasie deţinea patru terenuri, cumpărate alături de soţul ei în anul 2007, un apartament şi două case de locuit, precum şi un autoturism.

Judecătorea Florentina Dragomir, de la Secţia penală, a fost mai întâi procuror la Parchetului instanţei supreme şi inspector în cadrul Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar apoi judecător la Tribunalul Bucureşti. În 2009 a promovat la Curtea de Apel Bucureşti, iar din 2011 este membru al Secţiei penale a ICCJ.

La această instanţă a făcut parte din Completul de cinci judecători care a dispus definitiv condamnarea lui Adrian Năstase în dosarul "Trofeul Calităţii".

Tot la ICCJ, Dragomir a fost preşedintele completului care a dat decizia definitivă în dosarul Rafo Oneşti, prin care omul de faceri Corneliu Iacobov a fost condamnat la şapte ani de închisoare, şi a făcut parte din completul care l-a condamnat definitiv pe fostul procuror Maximilian Bălăşescu pentru luare de mită.

Judecătoarea Ruxandra Monica Duţă, în prezent membru al Secţiei a II-a civilă de la instanţă supremă, a activat anterior la Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul Secţiei comerciale.

Magistratul deţine, conform declaraţiei sale de avere, un apartament în Bucureşti, pe care l-a moştenit în 1992, precum şi trei autoturisme.

Judecător în cadrul Secţiei I civilă, Elena Carmen Popoiag este magistrat în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din anul 2008, atunci când a promovat de la Tribunalul Dâmboviţa la instanţa supremă. Judecătoarea a candidat în luna iunie a acestui an la funcţia de preşedinte al Institutului Naţional al Magistraturii, însă alegerile au fost câştigate de judecătoarea Octavia Spineanu Matei, care a fost reînvestită în această funcţie.

Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, Elena Popoiag deţine două terenuri intravilane, în suprafaţa totală de aproximativ 4.700 de metri pătraţi, trei terenuri aflate în extravilan, de aproape 6.000 de metri pătraţi, precum şi o casă de locuit în Târgovişte şi două case de vacanţă. De asemenea, la momentul completării declaraţiei de avere, magistratul avea datorii la bănci în valoare de 63.000 de lei şi 15.000 de euro.

Carmen Georgeta Negrilă, de la aceeaşi secţie, a absolvit Facultatea de Drept Bucureşti în anul 1994, şi-a început carierea la Judecătoria Sectorului 6. În anul 1999 a promovat la Tribunalul Bucureşti, iar în 2002 la Curtea de Apel Bucureşti. Actualmente judecător la Secţia I civilă a ICCJ, magistratul are o vechime de aproximativ 15 ani.

Conform declaraţiei sale de avere, judecătoarea deţine un teren intravilan şi un apartament în Bucureşti, pe care le-a achiziţionat în 2007, dar are şi un credit la o bancă în valoare de 68.000 de euro.

Cele cinci judecătoare ale Biroului Electoral Central au fost alese, vineri, prin tragere la sorţi, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu.

Ele au ales-o preşedinte pe Veronica Năstasie şi locţiitor pe Ruxandra Monica Duţă, prin vot secret.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici