Judecătoria Medgidia a admis solicitarea lui Victor Becali de eliberare condiţionată
Magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis, marţi, solicitarea de eliberare condiţionată depusă de avocaţii lui Victor Becali, condamnat în dosarul transferurilor. Decizia instanţei nu este însă definitivă, putând fi atacată la Tribunalul Constanţa.
El a mai avut o tentativă de a ieşi condiţionat din închisoare, în luna octombrie, dar atât Judecătoria Medgidia cât şi, ulterior, Tribunalul Constanţa i-au respins solicitarea de eliberare condiţionată.
Victor Becali a fost condamnat în martie 2014 la patru ani şi opt luni de închisoare în dosarul transferurilor, alături Gheorghe Copos, Ioan Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.