Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă, audiat la DNA

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă s-a prezentat la DNA, miercuri, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, el declarând că a venit pentru a vedea de ce este acuzat, pentru că are impresia că judecarea lui a început în spaţiul public încă de ieri.

Urmărește
343 afișări
Imaginea articolului Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă, audiat la DNA

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Toni Greblă a spus, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a venit să vadă noile acuzaţii care i se aduc în dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupţie şi că mai multe informaţii va putea da după ce va discuta cu anchetatorii.

"Eu m-am prezentat, la solicitarea organelor de anchetă, şi am dat o declaraţie în care am spus ce ştiam în legătură cu faptele care mi-au fost imputate. Ieri (marţi, n.r.), din păcate, am văzut în spaţiul public parte din dosar, declaraţii şi aşa mai departe, care nu mi-au fost aduse la cunoştinţă, eu până acum neavând la dispoziţie dosarul cauzei sau acte din dosarul cauzei. Astăzi am venit pentru a vedea şi eu de ce sunt acuzat, pentru că am impresia că judecarea mea a început în spaţiul public încă de ieri", a mai spus Toni Greblă.

Întrebat cum comentează faptul că ar exista stenograme în care îi spune unei persoane că poate afla dacă anchetarea acesteia ridică probleme, Toni Greblă a răspuns: "Nu poate să fie o stenogramă în acest sens, întrucât eu nu am încercat niciodată, şi nici nu aveam cum, să aflu. Eu nu ştiu nimic despre acuzele altora din spaţiul public despre mine, dar să mă mai şi interesez la DNA sau în altă parte despre alţii".

Judecătorul constituţional a precizat că, din punctul său de vedere, nu s-a spus niciun lucru concret, dar urmează să vadă la DNA mai multe despre ce se întâmplă.

Întrebat în legătură cu avizul pentru arestarea sa, Toni Greblă a spus că Biroul Permanent al Senatului este suveran să hotărască.

Procurorii DNA au cerut, marţi, aviz de la Senat pentru arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă, în dosarul în care a fost acuzat iniţial de trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite.

Acuzaţiile i-au fost aduse la cunoştinţă judecătorului Curţii Constituţionale în 22 ianuarie, când a fost dus de anchetatori cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie. Toni Greblă a intrat în concediu de odihnă din 27 ianuarie, după ce cazul său a fost discutat la Curtea Constituţională.

Procurorii au extins acuzaţiile în cazul judecătorului constituţional şi cer avizarea arestării sale şi pentru favorizarea făptuitorului şi folosirea în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Potrivit anchetatorilor, judecătorul de la Curtea Constituţională, în cadrul unei întâlniri directe cu patronul Ultex, Vasile Niţescu, suspect într-o cauză penală aflată în instrumentare la DNA, "i-a întărit convingerea că, în cazul în care ancheta va reprezenta un pericol pentru acesta din urmă, va afla acest lucru şi îi va comunica, lăsându-l să creadă că are influenţă pentru a obţine aceste informaţii de la organele judiciare".

Procurorii mai spun că activitatea "continuă şi neîntreruptă" a lui Toni Greblă denotă "stăruinţa infracţională a acestuia în a obţine foloase necuvenite din promisiunea traficării influenţei pe lângă diferiţi funcţionari publici în favoarea intereselor economice ale societăţilor economice controlate de Bîrcină Ion şi prin efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia". Procurorii susţin că judecătorul CC a încercat prin toate mijloacele să ascundă interesele sale reale, trecând chiar şi peste obligaţia de a depune "o declaraţie de avere şi de interese conformă cu realitatea".

Procurorii DNA arată, în referatul prin care cer arestarea şi trimiterea în judecată a judecătorului constituţional Toni Greblă, că l-ar fi ameninţat pe Laurenţiu Ciurel, director general al Complexului Energetic Oltenia (CEO), întrucât nu era de acord cu o compensare propusă de o firmă a lui Ion Bîrcină, care avea datorii la CEO, Greblă spunându-i că nu îl va uita şi că va avea grijă să fie "terminat".

Anchetatorii mai spus că Toni Greblă ar fi intervenit, pentru Ion Bîrcină, în schimbul foloaselor necuvenite primite, la directori ai unor companii de stat din energie, dar şi la un funcţionar din Compania Naţională de Autostrazi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

"Numitul Toni Greblă, de la nivelul funcţiei de senator, respectiv judecător la Curtea Constituţională, în baza promisiunii făcute lui Ion Bîrcină, s-a întâlnit cu numiţii Marin Condescu (preşedinte al Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia), Laurenţiu Octavian Graure (director Complex Energetic Turceni), Daniel Burlan (director la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia), Tiberiu Trotea(director Complex Energetic Rovinari), Neaga Narcis (funcţionar în cadrul CNADNR), intervenind în mod determinant pe lângă aceştia pentru satisfacerea intereselor economice lui Ion Bîrcină", se arată în documentul citat.

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi omul de afaceri Ion Bîrcină, finul lui Toni Greblă şi administratorul mai multor firme, deputatul PSD Iulian Iancu, membru în Consilul Naţional al PSD, Horia Hăhăianu, director la Transelectrica, omul de afaceri din Moldova Victor Dolghi şi generalul în rezervă Constantin Bartolomeu Săvoiu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Române -1880.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2010 - 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la CC) şi ulterior judecător la CC, a pretins şi primit de la Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele: în perioada 2010 - 2015, folosinţa gratuită, întreţinerea şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5 (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate Bîrcină Ion), în echivalent de 56.070 euro; în perioada 2010 - 2015, folosinţa gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri; în 2.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare); în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afişe.

"Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni şi determina diferiţi funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de Bîrcină Ion, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ş.a.)", susţin procurorii anticorupţie.

DNA mai spune că, începând din august 2014, Toni Greblă Toni a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetăţean turc, Victor Dolghi şi Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cetăţeanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket.

Cei cinci ar fi constituit un grup infracţional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare către Federaţia Rusia, în ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici