- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (31.07.2014, 16:02)
- Otilia Ciocan
Judecătorul Dragomir:L-am ţinut pe Bercea în închisoare, nu înţeleg de ce familia lui vorbea de mine
Judecătorul ICCJ Iulian Dragomir a declarat pentru MEDIAFAX, joi, după mediatizarea unei discuţii în care rudele lui Bercea Mondial menţionau numele său, că a respins patru acţiuni ale interlopului şi că neagă orice implicare a sa cu familia acestuia.
Urmărește
845 afișări
Sandu Anghel (Imagine: Tudor Costi/Mediafax Foto)
Magistratul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), la care, potrivit unei stenograme, şi-ar fi dorit familia lui Bercea să ajungă dosarul acestuia, a precizat că a respins, în decembrie 2011 şi aprilie 2012, două cereri de strămutare a cauzelor interlopului de la Curtea de Apel Craiova la o altă instanţă egală în grad, iar în octombrie 2012 şi iunie 2013 a respins şi recursurile la măsura arestării dispusă în cazul aceleiaşi persoane.
În acest context, judecătorul spune că nu înţelege de ce membrii familiei Anghel purtau discuţii în care arătau că ar dori ca dosarele lui Bercea Mondial să ajungă la el.
Dragomir a precizat că a aplicat cu fermitate legea în dosarele pe care le judecă şi, pe de altă parte, că nu este originar din Craiova, aşa cum spunea, conform aceleiaşi stenograme, fiul lui Bercea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
Precizările magistratului vin după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora în dosarul de trafic de influenţă al lui Mircea Băsescu apare stenograma unei discuţii în care rudele lui Bercea Mondial menţionează posibilitatea ca dosarul interlopului să fie judecat de Dragomir de la "Înalta Curte", despre care spun că ar fi din Craiova.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe