Judecătorul Ionel Barbă, numit pentru a doua oară preşedinte al Secţiei de contencios a ICCJ

Publicat: 08 07. 2015, 18:57
Actualizat: 29 03. 2020, 15:34

Decretul pentru numirea judecătorului Ionel Barbă în funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost semnat pentru o perioadă de trei ani, începând cu 10 iulie.

Aceasta este cel de-al doilea mandat al magistratului în această funcţie.

În iunie 2012, judecătorul a fost numit preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme, după ce a fost votat în unanimitate de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

În 27 ianuarie 2012, funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ICCJ a rămas vacantă. Până la acel moment această poziţie a fost ocupată de Gabriela Bîrsan, în prezent judecată pentru corupţie. Funcţia a fost preluată de judecătorul Barbă, prin delegare, din ianuarie până în iunie.

Judecătorul Ionel Barbă este magistrat din anul 1985. În decembrie 2009, Barbă a fost promovat la ICCJ de la Curtea de Apel Timişoara, iar din 2000 el deţine titlul de doctor în drept.