- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.05.2014, 15:07)
- Otilia Ciocan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Judecătorul Stan Mustaţă rămâne în arest
Judecătorul Stan Mustaţă va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins, vineri, cererea de înlocuire a măsurii preventive, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită pentru a da soluţii favorabile în dosare.
Urmărește
117 afișări
Judecătorul Stan Mustaţă (Imagine:Silviu Matei/Mediafax Foto)
"Respinge ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii preventive formulată de Stan Mustaţă", arată instanţa Curţii de Apel Bucureşti în decizia de vineri.
Hotărârea nu este definitivă şi poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Judecătorul Stan Mustaţă ceruse Curţii de Apel Bucureşti să dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu controlul judiciar sau cu arestul la domiciliu.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 8 mai, să îl suspende pe judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Noul guvern. Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii
-
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
-
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul reţinut pentru atacul de la Magdeburg
Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, de la Curtea de Apel Bucureşti, au fost arestaţi preventiv în 30 aprilie, printr-o decizie luată de aceeaşi instanţă. Măsura a fost menţinută, în 8 mai, de instanţa supremă.
Judecătorul de la CAB care a dispus arestarea preventivă a arătat, în motivare, că faptele de corupţie ale lui Stan Mustaţă sunt "cu mult anterioare momentului în care a fost începută ancheta" şi că probele adunate de anchetatori dovedesc acuzaţiile aduse.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că la nivelul fostului Parchet Naţional Anticorupţie se ştia încă din 2005 că judecătorul Stan Mustaţă cerea între 5.000 şi 7.000 de euro de la persoane vizate în dosarele penale pe care le judeca, iar în 2008 o colegă a magistratului s-a plâns de atitudinea lui.
Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat că în acest dosar sunt urmăriţi penal şi Ion Boraciu şi Florian Alexandru, prin intermediul cărora Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora.
Potrivit anchetatorilor, în 2013, Mustaţă, Boraciu şi Alexandru au constituit un grup infracţional organizat, sprijinit de Curea, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale.
"În acest context, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile", a arătat DNA.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că o contestaţie în anulare formulată de Mihai Stoica, o cerere de reducere a pedepsei şi una de eliberare din arest se numără printre dosarele în legătură cu care judecătorul Stan Mustaţă ar fi cerut mită de la inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor soluţii favorabile acestora.
Potrivit DNA, în acest dosar sunt urmărite penal şase persoane, suspectate de luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare sau folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Dialogurile purtate între membrii grupului din care făcea parte judecătorul Stan Mustaţă arată obişnuinţa acestora de a percepe tarife pentru soluţii favorabile în dosare, arată procurorii DNA, în referatul cu propunerea de arestare preventivă a magistratului.
Potrivit DNA, singura preocupare a grupului infracţional din care făcea parte şi judecătorul Stan Mustaţă era "aceea ca fiecare dintre ei să-şi îndeplinească, în vederea atingerii scopului comun urmărit, sarcinile asumate în cadrul cooperării lor delictuale".
Ion Boraciu i-ar fi spus judecătorului Stan Mustaţă că Mihai Stoica nu voia să dea mită, pentru că aprecia că "pe bune iese", ceea ce l-a enervat pe magistrat, care a replicat: "Fir-ar mama ei a dracu! Băga-şi-ar…în mama ei!", au mai arătat procurorii, în referatul cu propunerea de arestare a judecătorului.
Procurorii mai spun că judecătorul Stan Mustaţă ar fi cerut "500 de milioane lei vechi sau chiar 400 de milioane, însă nu mai puţin de 300 milioane".
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Citește pe www.zf.ro: Fabrica de milionari: Revolut a creat averi pe bandă după ce angajaţii şi primii investitori ai fintech-ului au vândut acţiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari de la începutul lunii august
Citește pe www.zf.ro: Cum poate Bucureştiul să decoleze în topul capitalelor europene. Adevărul din spatele cifrelor, care ar putea răsturna situaţia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai SĂNĂTOASE alimente de pe masa de Crăciun. Specialist în nutriție: „PIFTIA și șoriciul nu au multe calorii”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe