- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (24.02.2015, 15:17)
- Aurelia Alexa
Jumătate din cazurile grave semnalate la Telefonul Copilului în 2014 au fost de molestare fizică
Aproape 115.000 de apeluri au fost înregistrate anul trecut la Telefonul Copilului, iar în peste 6.000 de cazuri a fost nevoie de intervenţia autorităţilor, în jumătate din cazurile grave sesizate fiind vorba de molestarea fizică a copiilor.
Urmărește
246 afișări
Jumătate din cazurile grave semnalate la Telefonul Copilului în 2014 au fost de molestare fizică (Imagine: Shutterstock)
Asociaţia Telefonul Copilului arată marţi, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX, că în anul 2014 a înregistrat, la numărul gratuit 116 111, 114.926 de apeluri. Dintre acestea, 6.071 au necesitat monitorizarea de lungă durată a specialiştilor din cadrul serviciului Telefonul Copilului, în colaborare cu reprezentanţii instituţiilor de la nivel local.
"Din numărul cazurilor în care a fost necesară intervenţia instituţiilor abilitate, 45,21 la sută au fost cazuri de abuz asupra copilului şi violenţă în familie, respectiv 2.745 de cazuri. Formele cele mai grave sesizate au fost: molestare fizică (49,90 la sută), neglijare (24,24 la sută) şi abuz emoţional (15,34 la sută)", precizează sursa citată.
Specialiştilor de la Telefonul Copilului li s-a solicitat şi consiliere juridică (15,60 la sută) pentru încredinţarea minorului (48,57 la sută), drepturile copilului (43,40 la sută) şi alocaţii sau prestaţii sociale (8,03 la sută).
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Ministerul Finanţelor a luat joi de la bănci 1,3 mld. lei, la o dobândă de 7,03%/an
-
Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor: Indiferent de obstacole - o duc la bun sfârşit
-
RAR avertizează: Escrocheria cu certificate auto false, la mare căutare
"În 38 la sută dintre situaţiile de consiliere juridică privind încredinţarea copilului (460 de situaţii), apelanţii s-au reprezentat pe baza consilierii oferite de specialişti Asociaţiei. 85 la sută dintre aceştia au beneficiat de consiliere juridică pe toată perioada desfăşurării procesului", se mai arată în comunicat.
De asemenea, unul din doi copii a solicitat consiliere psiho-emoţională de lungă durată în vederea îmbunătăţirii relaţiei cu părinţii, 30,40 la sută dintre ei sesizând probleme legate de nevoia de comunicare, 24,05 la sută probleme de relaţionare deficitară cu părinţii, 12,98 la sută neînţelegeri cu părinţii, 12,46 la sută s-au luptat cu o criză de identitate şi anxietăţi, 7,72 la sută cu tulburări de comportament, 5,10 la sută cu gânduri şi gesturi extreme şi 5,10 la sută cu probleme sentimentale.
Nevoia de comunicare cu părinţii a fost sesizată, în principal, de fete (77,94 la sută), cele mai multe din categoria de vârstă 13 - 15 ani (27,21 la sută).
În ceea ce priveşte băieţii, nevoia de comunicare s-a evidenţiat la categoriile de vârstă 10 - 12 ani (6,37 la sută), 13 - 15 ani (4,90 la sută) şi 16 - 17 ani (3,18 la sută).
Relaţionarea deficitară cu părinţii a fost exprimată mai mult de fete (76,44 la sută). Totodată, 12,81 la sută dintre băieţii care au exprimat probleme de relaţionare cu părinţii au între 13 şi 15 ani, iar 4,55 la sută au 16 şi 17 ani.
Adolescenţii sunt cei care au reclamat cel mai mult neînţelegerile în familie şi tot ei au fost singurii care au sunat pentru a semnala gânduri sau gesturi extreme, respectiv 67,66 la sută fete şi 26,48 la sută băieţi.
"Raportul grupă de vârstă - gen arată că numărul cel mai mare de cazuri a fost sesizat de fete 16 - 17 ani (47,06 la sută), fete 13 - 15 ani (20,60 la sută), băieţi 16 - 17 ani (20,60 la sută) şi băieţi 13 - 15 ani (5,88 la sută)", se arată în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX.
Directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului, Cătălina Florea, consideră că faptul că două treimi dintre copiii care au sunat la 116 111 au manifestat, la începutul apelului, tristeţea, apăsarea, frica, anxietatea, reprezintă un diagnostic îngrijorător şi un semnal de alarmă atât pentru părinţi, cât şi pentru profesioniştii din domeniul protecţiei drepturilor copilului, dar şi pentru societate, în general.
Copiii şi adolescenţii care au contactat 116 111 anul trecut provin din: familii nucleare (78,72 la sută), familii monoparentale (12,96 la sută), familii substitutive/ asistenţă maternală (3,04 la sută), familii extinse (2,93 la sută) şi familii adoptatoare (2,35 la sută).
În peste jumătate din cazuri, disfuncţionalităţile familiei s-au produs din cauza unor factori impredictibili (separare, divorţ, adopţie, deces, boli cronice, accidente), iar în 45 la sută dintre situaţii, din cauza naşterii unui alt membru al familiei şi din cauza problemelor specifice vârstei copiilor (adolescenţa).
În ceea ce priveşte mediul de provenienţă, cele mai multe cazuri provin din rural (45,92 la sută) iar cele cele mai multe apeluri au fost înregistrate din regiunea Muntenia (26,45 la sută), urmată de Moldova (16,37 la sută), Bucureşti (14,78 la sută), Oltenia (11,56 la sută), Transilvania (7,94 la sută), Dobrogea (4,33 la sută) şi Banat (3,76 la sută). Aproape 15 la sută dintre apelanţi au solicitat confidenţialitate privind regiunea din care provin.
116 111 este linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului şi Telekom România.
Citește pe alephnews.ro: Un marinar român a fost eliberat de rebelii Houthi. Cum evoluează situația din Orientul Mijlociu
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Mamele pot apela Telefonul Copilului pentru sfaturi privind nevoile şi îngrijirea nou-născutului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Yuval Raphael a fost aleasă să reprezinte Israelul la Eurovision 2025. Artista a supraviețuit atacului Hamas din 7 octombrie 2023
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe