Prima pagină » Meteo » Jumătate din ţară, sub cod galben de ploi

Jumătate din ţară, sub cod galben de ploi

Jumătatea de est a ţării este sub cod galben de ploi, sâmbătă, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Jumătate din ţară, sub cod galben de ploi
Laura Buciu
05 oct. 2024, 11:27, Social

Potrivit ANM, de la ora 15 până duminică, la ora 12, în Moldova, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sud-estul Transilvaniei, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, izolat însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină.

Îndeosebi în intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 40…50 l/mp.

MESAJ 1 / 2 INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 05 octombrie, ora 10 – 07 octombrie, ora 10 Fenomene vizate: ploi moderate cantitativ

În restul zonelor ţării, va ploua, sâmbătă iar duminică şi duminică spre luni, va ploua mai ales în jumătatea de est a teritoriului.

Vor fi averse, însoţite pe spaţii mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi pe arii restrânse peste 40…50 l/mp.