Reprezentanta AMOFM Bucureşti a precizat că până joi, aproximativ 50 de angajatori au răspuns invitaţiei de a participa la Bursa locurilor de muncă, deşi numărul celor invitaţi a fost mult mai mare.
Evenimentul va începe la ora 9.00 şi va avea loc la Colegiul Economic „Viilor”, din Şoseaua Viilor nr. 38.
Directorul adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Elena Baboi, a declarat, în 15 aprilie, că instituţia pe care o reprezintă intenţionează ca în acest an să organizeze lunar burse generale ale locurilor de muncă, pentru a facilita întâlnirea angajatorilor cu cei care îşi caută un loc de muncă.
Directorul AMOFM Bucureşti, Adriana Iorga, a precizat atunci că următoarea bursă a locurilor de muncă va fi cel mai probabil în 20 mai, instituţia încercând să găsească un spaţiu de desfăşurare a bursei cu costuri reduse. Ea a explicat că organizarea unor astfel de evenimente este cerută şi de către angajatori, care în ultima vreme primesc doar CV-uri online şi care doresc să interacţioneze direct cu viitorii angajaţi, ocazie oferită de aceste burse.