Jurişti: Ordonanţa de Urgenţă privind revizuirea sentinţelor date pe protocoale anunţată de Toader nu poate fi aplicată retroactiv/ Care ar fi efectele din Justiţie

"Judecătorul investit cu o astfel de cerere, după intrarea în vigoare a legii modificatoare, va trebui să examineze dacă interceptarea telefoanelor, convorbirilor telefonice şi a conversaţiilor s-a făcut legal şi atunci respinge cererea de revizuire sau obţinerea şi administrarea probelor s-a făcut în mod nelegal şi atunci trebuie constatată această nelegalitate a obţinerii probelor şi, pe cale de consecinţă, înlăturate de la dosarul cauzei, judecătorul urmând să aprecieze dacă celelalte probe, în afara convorbirilor telefonice declarate nelegale, susţin temeinic acuzarea sau nu există alte probe decât aceste convorbiri obţinute nelegal, caz în care va pronunţa soluţii corespunzătoare", a declarat, pentru MEDIAFAX, Toni Greblă, fost judecător CCR.

Cu privire la OUG despre care a vorbit ministrul Justiţiei, adjunctul DNA, Călin Nistor, spune că problema se pune altfel: actele de urmărire penală au fost efectuate în baza legii, nu prin raportare la protocoale.

„Toate actele de urmărire penală s-au făcut în temeiul Codului de Procedură Penală, nu poţi face o expertiză, audiere, sau orice alt mijloc de probă decât prin raportare la Codul de Procedură Penală, nu prin raportare la protocol sau orice alt document. Sunt atâtea cauze în instanţă, iar dosarele sunt publice. Cunoaşteţi ca un act (de urmărire penală, n.r.) să fie făcut prin intermediul protocolului sau de un ofiţer de informaţii? Eu nu ştiu şi nu ai cum să faci, pentru că intri pe tărâmul răspunderii disciplinare sau pe tărâmul răspunderii penale. (...) Guvernul poate da orice ordonanţă, e dreptul lor”, a declarat procurorul-şef adjunct al DNA, Călin Nistor, la B1Tv.

"Cuvântul „revizuire” are un înţeles general care sugerează desfiinţarea unei hotărâri nedrepte prin reevaluarea condiţiilor în care aceasta a fost luată, şi unul tehnico-juridic referitor la o procedură specifică având ca scop modificarea unei sentinţe. Pentru nejurişti cuvântul sună într-un fel; pentru jurişti în alt fel. Anunţându-şi intenţia la un post de televiziune, tind să cred că profesorul Toader a utilizat termenul în accepţiunea profană, urmând să găsească ulterior mijloacele juridice adecvate pentru a-şi pune în operă proiectul. Ceea ce mi se pare esenţial este că, în fine, Ministrul Justiţiei recunoaşte public că menţinerea unor sentinţe judecătoreşti nedrepte (indiferent ce se înţelege prin nedreptate) este intolerabilă şi că este obligatoriu a se face ceva pentru corectarea situaţiei", afirmă fostul europarlamentar, profesor în drept, Adrian Severin.

Acesta îi critică pe cei care se opun unei astfel de ordonanţe, spunând că şi în trecut au fost corectate nedreptăţile.

"Corul opoziţiei faţă de preocuparea Ministrului Justiţiei este, însă, mult mai amplu şi liniile melodice mai variate. Un fost consilier politic care a lustruit clanţa tuturor preşedinţilor ultimelor decenii în nevoie de amplificator pentru teze geopolitice dubioase, avertizează că revizuirea unor hotărâri judecătoreşti reprezintă o lovitură dată stabilităţii raporturilor sociale reglementate prin lege, ducând la eliminarea principiului fundamental al justiţiei care este „stabilitatea hotărârilor judecătoreşti” şi de aici la anomie. Menţinerea unor hotărâri judecătoreşti care şi-au pierdut orice credibilitate socială deoarece s-a decoperit că sunt rezultatul unor procese inechitabile, consolidează oare stabilitatea raporturilor sociale? Stabilitatea hotărârilor judecătoreşti rezultată dintr-o conspiraţie împotriva statului de drept, este, oare, un principiu fundamental al justiţiei? Desfiinţarea în anii 1990 a sentiţelor de condamnare politică pronunţate în anii 1950 împotriva elitei politice antebelice, a condus, oare, la anomie?? (...) Dincolo de toate sofismele, ceea ce rămâne să zguduie orice conştiinţă de om normal, este observaţia că grija pentru a nu aduce atingere „stabilităţii hotărârilor judecătoreşti” nu are nici o paralelă cu grija de a nu aduce atingere libertăţii şi demnităţii semenilor noştri, condamnaţi şi deţinuţi politici; sau cu grija de a nu ne supune semenii unor procese inechitabile; sau cu grija de a nu menţine în vigoare sentinţe vădit ilegale şi esenţial netemeinice. La limită, haideţi să căutăm o soluţie care să împace cele două griji: cum să nu modificăm hotărâri date la capătul unor procese în care dreptul fundamental la apărare al acuzaţilor a fost încălcat, şi în acelaşi timp să facem ca persoanele condamnate fără a se fi putut apăra să nu sufere efectele unor asemenea hotărâri?", declară Severin.

Fostul europarlamentar este de părere că fără nicio ordonanţă, viitoarea secţie a Ministerului Public pentru cercetarea infracţiunilor comise de magistraţi ar trebui săsă se autosesizeze pentru asemenea fapte.

"Potrivit legislaţiei în vigoare revizuirea hotărârilor judecătoreşti poate fi deja cerută atunci când <<s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate>>, precum şi când <<un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, iar aceasta a influenţat soluţia pronunţată în cauză>>. Evident că probele care nu au fost cunoscute şi dezbătute de toate părţile în proces, au lăsat hotărârea pronunţată fără temelia faptelor stabilite dincolo de orice dubiu rezonabil. Cum această împrejurare este rezultatul încălcării legii procesuale şi a prejudiciat pe condamnat, ne aflăm cel puţin în faţa unui abuz în serviciu, dacă legea nu o califică altfel. Ordonanţa dlui Toader nu are de adăugat, aşadar, nici un alt caz la cele de revizuire reglementate în prezent, ci doar cel mult să dea nişte exemple sau explicaţii care să faciliteze aplicarea sa la situaţiile care ne preocupă".

Cum să aducă victima abuzului probele ascunse chiar de cel care urmează să judece abuzul, se întreabă Adrian Severin.

"Până când vom înţelege mai multe un lucru rămâne esenţial. Ministrul Justiţiei a recunoscut oficial că nu cercetarea achitărilor consecutive unor inculpări abuzive trebuie să reprezinte principala preocupare în asanarea justiţiei selective, ci stingerea efectelor condamnărilor politice. Fără desfiinţarea deciziilor pronunţate de justiţia politizate, desfiinţare care nu are cum opera decât de plin drept, adică automat, fără recurgerea la procese inutile în care victimile să fie judecate de agresori, lichidarea mocirlei judiciare româneşti este de neconceput. Evitarea acestei probleme devine de acum practic imposibilă. Dacă revolta împotriva unei asemenea nedreptăţi, nu numai la adresa unor indivizi şi a familiilor lor, ci şi la adresa întregii naţiuni, va înceta să ne să ne ghideze atitudinile, lăsând locul altor considerente, totul va fi pierdut", concluzionează Adrian Severin.

Efectele ar fi însă devastatoare în Justiţie, dacă ordonanţa ar fi aplicată, şi asta în condiţiile în care se vorbeşte de milioane de români ascultaţi şi de mii de dosare realizate pe baza interceptărilor. Preşedintele Comisiei SRI spunea recent că şase milioane de români au fost interceptaţi, timp de 11 ani, cifra fiind contrazisă însă ulterior de SRI.

La solicitarea MEDIAFAX, Instanţa Supremă a transmis că, în ultimii nouă ani, a emis peste 26.000 de mandate de siguranţă naţională, între care doar două propuneri au fost respinse.

„Numărul propunerilor admise, în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având ca obiect emiterea mandatelor de interceptare în baza securităţii naţionale: - anul 2009 – 3011; anul 2010 – 3183; anul 2011 – 3805; anul 2012 – 3602; anul 2013 – 3791; anul 2014 – 2692; anul 2015 – 2740, o propunere respinsă; anul 2016 – 3660; anul 2017 – 2661; 1 ianuarie – 31 mai 2018 – 960, o propunere respinsă”, se arată într-un răspuns al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), pentru MEDIAFAX.

Potrivit Legii 51/1991, se pot solicita mandate în cazul în care există suspiciuni potrivit cărora sunt persoane care fac cunoscute activităţi secrete privind siguranţa naţională, care divulgă date şi informaţii secrete care pot aduce prejudicii intereselor siguranţei naţionale.

Un avocat din Cluj a vrut, la rândul său, să afle câţi români sunt ascultaţi, aşa că a trimis solicitări tuturor instanţelor. Avocatul Radu Chiriţă, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, a anunţat, după ce a primit datele de la cele mai multe instanţe din ţară, că în perioada 2010–2015, 300.000 de persoane au fost interceptate.

„Am cerut în baza Legii nr. 544/ 2001 privind accesul liber la informaţii publice la toate instanţele din ţară să mi se comunice numărul solicitărilor de autorizare a interceptărilor telefoanelor în perioada 2010 – septembrie 2015, numărul celor admise şi numărul celor respinse. Am primit datele de la 173 de judecătorii din cele 176 existente, de la 40 de tribunale din cele 42 existente, datele de la toate cele 15 curţi de apel, de la toate instanţele militare şi de la ÎCCJ. În total s-a cerut autorizarea interceptării telefoanelor de 109.946 ori în cei aproape 5 ani care au făcut obiectul solicitării. Din ele, au fost admise 102.729 cereri. De regulă, pe o cerere figurează mai multe persoane, rar se întâmplă să fie doar unul singur vizat de o cerere şi estimez că, în medie, e vorba de minim 3 persoane pe cerere, ceea ce înseamnă că în ăştia 4 ani şi ceva bunicuţa a ascultat, cu acte în regulă, vreo 300.000 de oameni”, a spus Chiriţă, la acel moment.

Protocoalele declasificate în ultimele luni, şi care au funcţionat între SRI şi diverse structuri din justiţie, printre care Parchetul General, au adus mai multe întrebări decât răspunsuri. În aproape toate se vorbeşte despre strânsa colaborare, raportarea reciprocă şi echipele comune operative. Cu alte cuvinte, au spus contestatarii, Serviciul Român de Informaţii făcea Justiţia în România, motiv pentru care cer ca protocoalele să fie declarate ilegale.