Gelu Vlaşin este izolat la Madrid alături de soţia sa Cristina şi cei doi copii ai lor. El pune în balanţă veştile triste şi posibilităţile de a-şi păstra tăria psihică.
”19 zile de carantină, 19 zile de izolare. Complicat, dificil, mai ales că sunt absolut infernale cifrele, mai ales aici, în Madrid. Nu există o zonă în Spania care să nu aibă contagiaţi cu coronavirus. În Madrid sunt în jur de 4.200 de morţi, din totalul de peste 10.000 înregistraţi în Spania, 950 în doar ultimele 24 de ore. Încercăm să fim tari, să rezistăm psihic. Cristina îşi continuă clasele online, se aude pe fundal pianul ei. Copiii sunt la teme, îi aud chicotind în camere”, spune el.
„Cei mai fericiţi cred că sunt Toby şi Piratul, câinele şi pisica. Ei sunt încântaţi, nu au nicio treabă, sunt super-fascinaţi de această carantină, se întreabă ce căutăm noi în casa lor. Sunt şi veşti bune, 20% din totalul celor contagiaţi s-au vindecat deja. Sunt peste 20.000, e o cifră bună şi creşte în fiecare zi, este un semnal bun. Apoi bătălia cea mai cruntă sigur că se dă în linia întâi, acolo unde medicii, infirmierele, sunt în situaţie delicată dacă se continuă. Autorităţile spun că sistemul medical spaniol va intra în colaps, cel puţin în anumite regiuni unde terapia intensivă este suprasolicitată, practic nu mai sunt locuri. S-au creat spitale de campanie”, adaugă Vlaşin.