Un jurnalist cambodgian cunoscut pentru investigaţiile pe care le-a făcut cu privire la traficul de persoane în industria escrocheriilor cibernetice a fost arestat, a anunţat poliţia marţi.
Mech Dara, laureat al premiului Hero Award în 2023, acordat de secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, pentru eforturile împotriva traficului de persoane din Cambodgia, a fost reţinut luni.
Arestul a avut loc după ce poliţia a oprit maşina în care Dara călătorea împreună cu familia sa, de la Sihanoukville la Phnom Penh, conform unui comunicat al Asociaţiei Jurnaliştilor Cambodgieni (CamboJA).
Potrivit poliţiei, un judecător a decis plasarea lui Dara în detenţie, acuzându-l de „incitare la tulburări grave ale ordinii sociale”, în legătură cu activităţi desfăşurate în Phnom Penh şi postări pe reţelele de socializare din luna septembrie.
Dara riscă până la doi ani de închisoare dacă va fi condamnat.