Jurnalist, la Colectiv: Am lăsat camera jos şi i-am luat pulsul, am început să-l masez şi să urlu

"Acum, la peste 35 de ore, de la momentul în care colegă mea reporteră m-a sunat agitată, aproape plângând, că arde un club din incintă fostei fabrici Pionierul, după doar câteva ore de somn simt nevoia să povestesc ce am trăit în noaptea de 30 octombrie! Am ajuns în jur de 22.37 de minute, odată cu o maşină de pompieri şi două ambulanţe, mai erau una sau două la faţă locului dar 'gemeau' de trupuri arse. În cea din faţă maternităţii Bucur, şi prima victimă de care am dat cu ochii, era amicul şi colegul Ştefan Dan! Era ars pe mâini, pe piept, pe gât, pe faţă (ceea ce părea o fostă bărba era o urmă de păr ars)! Am întrebat 'Cum eşti ?', răspunsul lui a fost primul şoc: 'Eu sunt ok, îmi revin, dar Teo nu ştiu dacă scapă, fierbea pielea pe ea'", scrie Mario Ionescu pe pagina sa de Facebook.

Cameramanul povesteşte cum a văzut oameni, ce păreau a fi din zonă, care "cărau, alături de alţi oameni arşi, trupuri pline sânge, de carne arsă, pe care îi înşirau pe asfalt cât mai aproape de salvările, care de acum curgeau şi umpleau piaţeta".

"O tânără blondă îi ghida către salvări şi implora oamenii de pe ambulanţe să ia cât mai mulţi! Am ajuns în gang, unde m-a întâmpinat Adrian Despot, era ars, plin de negreală pe ochi, căra un tânăr ars, a început să urle la mine să las camera şi să car oameni! M-am blocat şi mi-au dat lacrimile ("Ce meserie ingrată am" a fost primul gând şi mi s-a făcut scârbă de mine)", continuă el.

Colega sa, reportera, plângea pentru că prietenii ei erau înăuntru şi nu răspundea nimeni la telefon.

A continuat să filmeze până când a văzut un tânăr întins pe jos, al cărui tricou negru abia se deosebea de piele, care a început să aibă convulsii, iar apoi s-a oprit inert.

"Am lăsat camera jos i-am luat pulsul, nu mai avea! Am început să-l masez şi să urlu după ajutor, în trei secunde un şofer de ambulanţă a început să facă masaj cardiac! Colega mea a venit şi m-a rugat să facem stand-up-uri!", povesteşte Mario Ionescu.

"Pompieri, poliţişti, localnici.. mutau maşini pe braţe din calea salvărilor! Abia atunci am realizat piaţeta era plină! Colegi de presă erau peste tot.. poliţie, pompieri, salvări cât cuprizi cu ochii, hărmălaie de nedescris, urlete... indicaţii! Am înregistrat primele reacţii..(voxuri) toţi spuneau la fel - de la o artficie... în 30 de secunde..., iad..., morţi...! Nu pot să tăc.. am văzut dezorganizare cruntă! Structuri care ar fi trebuit să se coordoneze nu ştiau unii de alţii! Era panică mare şi elementul uman era copleşit de imaginea dezastrului!", mai scrie cameramanul.

El povesteşte că s-a simţit stăpânit de dezgust şi revoltă din cauza dezorganizării, dar nu poate să nu vorbească despre angajaţii Maternităţii Bucur, din apropiere, "care au ieşit cu tot ce aveau, cu păturici de copii, cu ser, bandaje", şi despre localnicii "care s-au luptat să scoată victimele din interior şi care mai apoi erau pe post de stativ de perfuzii, pe care poliţiştii din excez de zel încercau să-i îndepărteze de victime, iar ei ţineau cu îndârjire perfuziile".

"Sunt multe imagini care nu se vor şterge din minte! Timpul le va aşeza lângă celelate tragedii la care am fost martor, Maternitatea Giuleşti, autocarul cu ucraineni de pe A2! Condoleanţe familiilor, forţă celor ce luptă încă! HAI TEO, MUMU, BOBO.. LUPTAŢI! Suntem cu voi! Ne rugăm! Acest text nu acuză pe nimeni, nu disculpă pe nimeni, nu creează eroi, este pur şi simplu relatarea a ceea ce am trăit!", îşi încheie mărturia Mario Ionescu.