Potrivit unor surse judiciare, poliţistul din Petroşani a fost reţinut, joi seara, de procurorii DNA Alba pe 24 de ore, sub acuzaţia de trafic de influenţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Poliţistul Daniel Liciu va fi prezentat, vineri, instanţei, cu propunere de arestare preventivă.
Alături de acesta, la sediul DNA Alba a fost audiată şi mama sa, asistentă la secţia Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă din Petroşani, acuzată de procurori pentru complicitate la trafic de influenţă. Femeia va fi cercetată în libertate.
Reprezentanţii DNA Alba Iulia au percheziţionat, joi, atât biroul în care lucra poliţistul, cât şi o locuinţă a familiei acestuia, situată în localitatea Aninoasa.
Primele informaţii indică faptul că procurorii fac cercetări împotriva celor două persoane pentru o angajare suspectă.
Apropiaţi ai familiei au afirmat că poliţistul din Petroşani susţine că totul este o înscenare.