S-a semnat al 70-lea protocol între CNAIR şi autorităţile locale. Va fi construit un pasaj pe DN 10

Publicat: 23 05. 2023, 11:03
Actualizat: 23 05. 2023, 11:05

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu spune că investiţia, de aproximativ 20 de milioane de lei, va fi finanţată prin PNRR.

„A fost semnat astăzi al 70 lea protocol între CNAIR şi autorităţile locale. Continuăm cooperarea pentru dezvoltarea infrastructurii prin protocolul semnat astăzi cu CJ Buzau şi Primăria Verneşti pentru construcţia unui pasaj pe DN10. Scopul investiţiei- în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei (finanţată prin PNRR)- este eliminarea unor puncte periculoase la trecerile la nivel cu calea ferată”, susţine Grindeanu.

Conform acestuia, pasajul va avea aproximativ 120 de metri, iar amplasamentul optim va fi stabilit prin Studiul de Fezabilitate.

Potrivit calendarului de derulare estimat, Studiul de Fezabilitate trebuie elaborat până în vara anului viitor, iar construcţia trebuie finalizată până la sfârşitul anului 2025.