Prima pagină » Social » Ţigări de contrabandă la bordul unei nave cambogiene din portul Constanţa

Ţigări de contrabandă la bordul unei nave cambogiene din portul Constanţa

Poliţiştii de frontieră constănţeni au descoperit, la sfârşitul săptămânii trecute, la bordul unui vas cambogian aflat în portul Constanţa, aproximativ 20.000 de ţigarete de contrabandă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
14 feb. 2011, 20:49, Social

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, lucrătorii Grupului de Nave Constanţa au observat, duminică seară, în dana 48 a portului Constanţa, doi bărbaţi care cărau colete voluminoase, ambalate în saci, de la bordul navei „Safi” – pavilon Cambogia, către o autoutilitară Ford Tranzit parcată în apropierea vasului.

Poliţiştii de frontieră au descoperit că în coletele respective se aflau ţigări Assos, netimbrate, iar în autoutilitară au mai fost găsite ascunse, între şasiu şi bena acesteia, alte ţigări din aceeaşi marcă.

În total, asupra celor doi bărbaţi şi în autoutilitară au fost găsite 15.000 de ţigarete. Ulterior, în urma unui supracontrol făcut la bordul vasului Safi, oamenii legii au mai descoperit, într-un tanc de balast din compartimentul cârmei, alte 5.000 de ţigarete Assos netimbrate.

Cele 20.000 de ţigarete, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, au fost confiscate, iar comandantul navei, un cetăţean turc, şi cei doi constănţeni s-au ales cu dosare penale pentru contrabandă.

Nava Safi a sosit în ţară în data de 13 februarie, dinspre Turcia, numai cu balast, urmând să încarce din portul Constanţa laminate.