Justiţia română, cu reminiscenţe interbelice. Statul eşuează să pedepsească agresorii sexuali ai minorilor: procurorii au închis 80% din dosare

Un raport tematic mixt al Inspecţiei Judiciare privind practica instanţelor de judecată şi a parchetelor de pe lângă acestea în investigarea şi soluţionarea cauzelor privind infracţiuni la viaţa sexuală cu victime minore arată că, în perioada 1 februarie 2014 – primul semestru al anului 2020, pe infracţiunile prevăzute la articolele 218-222 Cod Penal, la nivelul României, parchetele au deschis în total 18.549 de dosare.

Dintre acestea, raportul consultat de Mediafax arată că doar 3496 au fost finalizate prin rechizitorii, 138 fiind de acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, 2279 de soluţii de renunţare la urmărire penală şi 12.636 de soluţii de clasare.

Pe infracţiunea de viol, parchetele din România au clasat 3842 de dosare (cele mai multe dosare clasate fiind ale PCA Bucureşti (495 dosare), PCA Craiova (436 de dosare), PCA Iaşi (314 dosare).

Pe infracţiunea de agresiune sexuală, parchetele au clasat 958 de dosare (cele mai multe dosare fiind ale PCA Iaşi şi PCA Bucureşti) iar pe infracţiunea de act sexual cu un minor au fost clasate 6676 de dosare (985 de dosare clasând PCA Bucureşti, 851 de dosare clasând PCA Iaşi, 622 dosare clasând PCA Ploieşti şi 616 de dosare clasând PCA Galaţi).

Pe infracţiunea de corupere sexuală a minorilor au fost clasate 1043 de dosare (cele mai multe de către PCA Bucureşti şi PCA Iaşi) şi infracţiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale au fost clasate 117 dosare ( cele mai multe de către PCA Bucureşti şi PCA Bacău).

În cazul instanţelor şi judecătorilor, raportul Inspecţiei Judiciare arată că, la nivelul Curţilor de Apel, au fost soluţionate definitiv 2732 dosare pe această problematică, dintre care cele mai multe au fost de Curtea de Apel Bucureşti (405 cauze), Curtea de Apel Iaşi (257 de cauze), Curtea de Apel Cluj (244 de cauze).

„Defalcat pe infracţiuni, situaţia se prezintă astfel: viol- 1081 de cauze, act sexual cu un minor – 1296 de cauze, agresiune sexuală- 216 cauze, corupere sexuală – 134 de cauze şi racolarea minorilor în scopuri sexuale- 5 cauze.

Hotărâri judecătoreşti în care s-a pus în discuţie consimţământul victimelor minore: 252 de hotărâri. Dosare soluţionate de Curţile de Apel ca urmare a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei: 69 de dosare. Dosare soluţionate privind desfiinţarea soluţiei de urmărire penală şi dispunerea clasării: 11”, se arată în raportul consultat de Mediafax.

Una dintre problemele abordate în raport o reprezintă modul cum parchetele şi instanţele abordează consimţământul unui minor în întreţinerea unui raport sexual, în cazul dosarelor cu agresori, situaţia datând din perioada interbelică, cum magistraţii apreciază existenţa sau inexistenţa consimţământului persoanei vătămate în raport cu vârsta victimei sau cum au reţinut magistraţii valabilitatea consimţământului victimelor minore.

„În doctrina interbelică, s-a exprimat opinia potrivit căreia minora poate să exprime un consimţământ valabil la întreţinerea unui raport sexual odată cu ajungerea la pubertate (...). Evoluţia doctrinei şi a practicii în materie au condus la concluzia că nu ar trebui să prezinte relevanţă criteriul fiziologic, ci dezvoltarea psihofiziologică a persoanei minore, aceasta urmând a fi apreciată în fiecare caz în parte. Aşadar, valabilitatea consimţământului exprimat de minor trebuie stabilit în funcţie de stadiul dezvoltării sale psihofizice, dar şi de experienţa de viaţă acumulată până la data exprimării acordului sau alte elemente care pot să rezulte din manifestările minorului înainte şi după comiterea actului sexual”.

Aprecierea valabilităţii consimţământului este atributul exclusiv al organului judiciar, fiind absolut necesar însă a se stabili dacă victima minoră a înţeles sau nu semnificaţia actului sexual şi a tuturor consecinţelor pe care acesta le implică pentru persoana sa, evoluţia ei fizică şi emoţională.

Verificările efectuate arată că, în cauzele având obiect infracţiuni la viaţa sexuală cu victime minore, aprecierea asupra valabilităţii consimţământului victimelor minore a fost realizată de către instanţe de la caz la caz, în fiecare dosar în parte, de regulă nu prin raportare exclusiv la vârsta acestora, ci în funcţie de datele concrete ale speţei, prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauză”, arată raportul.

Raportul Inspecţiei Judiciare arată şi o serie de particularităţi. În unele cauze, persoana vătămată a revenit asupra declaraţiilor anterioare, susţinând consimţământul său.

„Exemplificativ, menţionăm următoarele situaţii: -minora a revenit asupra acuzaţiilor şi a declarat că nu a fost violată de tatăl său, întrucât, în timpul privării de libertate tatăl său a trimis din arest scrisori în care o ruga să îl salveze, să îşi retragă declaraţiile, promiţându-i că se va comporta foarte bine pe viitor. – persoana vătămată a revenit asupra declaraţiilor anterioare în baza înţelegerii dintre aceasta şi inculpat, în încercarea de a-şi salva tatăl aflat sub rigorile legii. – minora, într-o declaraţie ulterioară, a arătat că a fost rugată de mama ei să nu îl denunţe pe inculpat organelor de poliţie, motiv pentru care a negat afirmaţiile din ziua precedentă. – instanţa a reţinut că la nivelul familiei a existat o reală conivenţă în sensul schimbării declaraţiilor şi a disculpării inculpatului, aceştia apreciind că, astfel, va exista înţelegere în casă.

Hotărârile judecătoreşti analizate relevă dificultăţi în aprecierea valabilităţii consimţământului victimei minore prin raportare la situaţia de fapt care poate rezulta din probele administrate, la forţa probatorie pe care fiecare dintre acestea o primeşte în ansamblul cauzei, situaţiile de fapt relevate având consecinţe asupra încadrării juridice a faptei şi a procesului de individualizare a sancţiunii aplicate.

„În anumite cauze, calitatea specifică a inculpatului a avut potenţial de a realiza o constrângere morală asupra victimei. Astfel, au existat cauze în care s-a reţinut că inculpatul a profitat de ascendentul său moral asupra victimei fiind: tatăl/mama persoanei vătămate, asistent maternal, rudă a persoanei vătămate, concubinul mamei persoanei vătămate, profesor, mediator, antrenor sportiv, medic curant, o altă calitate specifică – poliţist, agent de pază, vecin, colocatar”, se arată în raportul magistraţilor.

Printre cauzele identificate de magistraţii Inspecţiei Judiciare care duc la acte de agresiune sexuală împotriva minorilor se numără: condiţiile materiale în care trăiesc părţile vătămate şi care duc la o vulnerabilizare a acestora în faţa inculpaţilor care profită de această situaţie, oferindu-le diverse avantaje materiale (sume de bani, locuinţă, posibilitatea de a se juca pe calculator, de a se plimba cu bicicleta, mâncare, haine sau doar promisiuni cu privire la acordarea acestor lucruri, situaţia copiilor instituţionalizaţi, calitatea specifică a inculpatului, implicarea emoţională în cazul în care minorul manifestă ataşament faţă de agresor, situaţia familiilor dezorganizate, educaţia precară a persoanei vătămate, mediul în care minorii trăiesc, utilizarea reţelelor de socializare, tradiţia etniei rome – obiceiul căsătoriei la vârste fragede, care poate ocoli legea.

În cazul reţelelor de socializare, mediu în care victima şi inculpatul s-au cunoscut şi au dezvoltat o relaţie, magistraţii reţin următoarele:

„Au existat cazuri în care persoanele vătămate minore (uneori nedeclarând vârsta reală, ci o vârstă mai mare) interacţionează cu diverse persoane (străine sau mai puţin cunoscute) prin intermediul reţelelor de socializare (de regulă, Facebook). Relaţia bazată pe o interacţiune prin intermediul reţelelor de socializare a evoluat şi a fost apoi urmată de întâlnirile directe dintre cei doi. În unele cazuri, din perspectiva persoanei vătămate minore, aceste întâlniri urmau să aibă loc în scopul dezvoltării unei relaţii fireşti, de prietenie. În acest context, actul sexual a avut loc uneori prin constrângere, în alte cazuri, persoana vătămată a consimţit relaţiile sexuale. În alte cazuri, pe parcursul acestui tip de relaţie, inculpatul major convinge persoana vătămată să îi transmite fotografii sau înregistrări cu caracter sexual sau să se lase filmată în timpul întreţinerii de raporturi/ acte sexuale. Aceste înregistrări sunt folosite ulterior de inculpaţi, în scopul constrângerii persoanei vătămate, în momentul în care acesta refuză să continue relaţia”, se scrie în raportul Inspecţiei Judiciare.

Magistraţii susţin că trebuie să existe o pregătire profesională continuă ca să gestioneze astfel de cauze, trebuie să se implice toate instituţiile şi autorităţile publice ca să fie protejate victimele minore, corecta informare a populaţiei ar putea juca şi ea un rol în limitarea abuzurilor asupra copiilor, la fel şi campaniile de conştientizare a publicului, şi o metodologie unitară de lucru care să existe în cercetarea cauzelor care au obiect infracţiuni la viaţa sexuală cu victime minore.

Inspecţia Judiciară propune modificarea Codului de Procedură Penală, astfel ca audierile victimelor minore să aibă loc în incinte special amenajate şi prin intermediul sau prezenţa unui psiholog, să existe obligativitatea evaluării psihologice a persoanei vătămate minore în asemenea dosare, să fie obligatoriu  ca şedinţele în faţa instanţei, în asemenea cauze, să fie nepublice, să se elimine o necorelare legislativă între art.93 alin 4 şi art 281 alin 1 litera f din Codul de procedură penală, în sensul reglementării sancţiunii nulităţii absolute şi în cazul în care persoana vătămată este audiată în absenţa unui avocat.

Printre propuneri se mai numără şi:

• „dezvoltarea şi aplicarea la nivel naţional a unei metodologii obligatorii de audiere a victimelor minore ale infracţiunilor, în special a victimelor infracţiunilor de abuz sexual, adoptate în urma consultării tuturor factorilor în materie.
• analiza  necesităţii desfăşurării unor activităţi de formare profesională continuă (centralizată şi la nivel descentralizat), interdisciplinară, cu implicarea mai multor autorităţi, precum Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri, instanţele şi parchetele, Uniunea Naţională a Barourilor din România, Institutul Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Avocaţilor, Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului.
• analiza oportunităţii implicării, sub coordonarea şi în limitele stabilite de Consiliul Superior al Magistraturii, a organelor judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii, Şcolii Naţionale de Grefieri în susţinerea unor campanii publice de informare în domeniul protecţiei victimelor infracţiunilor.
• analiza oportunităţii iniţierii/ desfăşurării unor întâlniri interinstituţionale cu factori decizionali implicaţi, potrivit Legii 211/2004 şi 272/2004, în acordarea măsurilor de informarea, sprijin şi protecţie a persoanelor vătămate minore, victime ale unor infracţiuni.
• evaluarea necesităţii conlucrării CSM, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu Ministerul Educaţiei, în scopul promovării educaţiei juridice şi în materia care formează obiectul controlului.
• analiza oportunităţii elaborării unei Strategii naţionale privind minorii, în care să fie cooptate toate instituţiile cu atribuţii în domeniu, urmărindu-se, pe de o parte, informarea, educarea şi conştientizarea de către societate a fenomenului iar, pe de altă parte, crearea unor echipe multidisciplinare şi interinstituţionale de intervenţie în cazul unor astfel de situaţii”.

Raportul Inspecţiei Judiciare privind practica instanţelor de judecată şi a parchetelor de pe lângă acestea în investigarea şi soluţionarea cauzelor privind infracţiuni la viaţa sexuală cu victime minore se află în dezbaterea CSM.