Justiţie de lehamite în a treia săptămână de proteste

În faţa unei liste de şedinţe la Judecătoria sectorului 4, o şcolăriţă cu funde albe îşi silabiseşte numele, ţinută strâns de mână de mamă. Femeia caută din ochi un angajat, cineva care să ştie dacă fetiţa va fi sau nu audiată de un judecător, mai ales că a învoit-o de la şcoală.

Îi răspunde un alt justiţiabil care s-a preumblat toată dimineaţa pe holuri, cu un maldăr de hârtii: "Nu doamnă, că e protest, nu vedeţi că scrie pe uşă?"

Femeia a plecat să mai prindă taxiul cu care a venit, că poate mai prinde şi copilul ceva din ore.

O sală de penal pare ocolită de grevă, boxa e plină de puşcăriaşi. Un purtător de robă cere judecătorului să constate că deşi recidivist, cu trei condamnări de 7, 5 şi respectiv 6 ani, "inculpatul îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi eliberat sub control judiciar". Şi pentru alţi trei inculpaţi, condamnaţi pentru furt, alte tâlhării şi chiat trafic de droguri, repetă aceeaşi pledoarie, de parcă ar fi avocat din oficiu.

Din păcate cel care arată că "în urma studierii actului dosarului, rezultă că (inculpatul-n.r.) poate fi eliberat condiţionat", este chiar procurorul de şedinţă.

Un caz în care condamnatul nu a "dovedit semne de îndreptare şi de aceea trebuie să rămână în arest", reaşează ordinea din sala de judecată şi demonstrează imparţialitatea magistratului, lăsând şi avocatului şansa de a face apărare în dosar.

Protestul diferă de la o sală de judecată la alta.

La Curtea de Apel Bucureşti, în procesele penale, pare o zi obişnuită. La una dintre secţiile comerciale, deşi dosarele se amână, judecătorul face adrese, cere lămuriri, comunică părţilor actele din dosar sau discută cu avocaţii despre ce probe să mai aducă până la termenul viitor, "ca să mai facem un pas înainte în dosar".

La sălile de contencios şi cele civile, în schimb, uşile sunt încuiate iar procesele au fost amânate încă de la prima oră.

În faţa unei liste doi justiţiabili din Giurgiu vor şi ei să protesteze, "să-i schimbe, nene, dacă nu le convine!". Unul dintre ei e administrator la o firmă care face lumânări şi se judecă din 2001 pentru o moştenire.

"Soacră' mea s-a măritat cu unu care avea 30 de oi. Eu am băgat banii de pe lumânări în oi şi am ajuns la o mie", povesteşte bărbatul despre cazul său. Concluzia e că soacra a murit, "că i-a mâncat ăla zilele" şi că de opt ani, nu s-a terminat împărţeala oilor.

Un alt justiţiabil, venit din Teleorman, încearcă să afle de la registratură, când se termină protestul.

Toată frustarea angajaţilor se sparge în capul lui, lipsa banilor de întreţinere, a hârtiei de imprimantă a "condiţiilor în care ei trebuie să muncească", nu-l lasă pe om decât zăpăcit şi cu întrebarea legitimă "da' eu ce vină am?".

În cantina de la instanţă, avocaţii au în sfârşit timp să dezbată probleme de drept: este posibil ca o femeie să fie condamnată pentru viol? Una dintre avocate spune că nu este posibil, bărbaţii o dezaprobă invocând constrângerea morală.

O motivare a unei instanţe, în care o femeie de moravuri uşoară nu a fost despăgubită în urma unui viol în grup, pe motiv că nu era oricum o persoană cu moralitate, naşte alte discuţii aprinse în vălătuci de fum de ţigară.

În faţa Tribunalului Bucureşti, doi avocaţi discută despre instanţe din ţară în care se judecă. "Şi magistraţii sunt la fel de uniţi ca noi. Fiecare face cum îl taie capu' în greva asta", conchide unul dintre avocaţi.

(Material realizat de Irina Dârlea, irina.darlea@mediafax.ro)